Luni, 1 decembrie 2025, România sărbătorește 107 de ani de la Marea Unire a tuturor provinciilor istorice sub conducerea regelui Ferdinand I.
CFR Călători transmite că va menține tradiția de a facilita accesul cetățenilor la manifestările centrale, asigurând un total de 36 trenuri care deservesc Alba Iulia, inima Marii Uniri, pe 1 decembrie 2025. Patru dintre acestea vor purta în mod special numele unor personalități ale vremii.
Potrivit celor de la CFR, aceste trenuri străbat țara și asigură legătura regiunilor istorice Banat, Crișana, Maramureș, Ardeal, Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea cu Alba Iulia, inima evenimentelor din 1918.
Trenurile care vor purta simbolic, pentru o zi, un nume special pentru Ziua Marii Unirii sunt:
Pe 30 noiembrie și 1 decembrie:
- IR 1835 – București Nord – Craiova – Simeria – Alba Iulia – Cluj Napoca se va numi simbolic trenul „Regele Ferdinand I Întregitorul” – Suveranul sub a cărui domnie s-a realizat Marea Unire din 1918 și care a adoptat reformele fundamentale pentru consolidarea Statului Național Unitar.
- IR 1763 – Iași – Suceava/Botoșani – Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Arad – Timișoara Nord se va numi simbolic trenul „Ion I.C. Brătianu” – Premierul României din timpul Primului Război Mondial, care a jucat un rol esențial în negocierile internaționale ce au condus la împlinirea dezideratului național și la recunoașterea Unirii.
Pe 1 decembrie, două alte trenuri vor purta, de asemenea, nume simbolice:
- IR 1836 – Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Craiova – București Nord se va numi simbolic trenul „Iuliu Maniu” – Liderul proeminent al românilor transilvăneni, care a luptat activ pentru autodeterminare și a condus ulterior Consiliul Dirigent, organismul executiv al Transilvaniei post-unire.
- IC 522/532 – Arad – Alba Iulia – Teiuș – Brașov – București Nord se va numi simbolic trenul „Vasile Goldiș” – Ideolog al Marii Uniri și cel care a citit, în fața Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Rezoluția istorică prin care Transilvania se unea cu România.
Prin această inițiativă, CFR Călători dorește să sublinieze rolul esențial pe care transportul feroviar l-a avut și continuă să îl aibă în unirea și coeziunea teritorială a României, aducând astfel un omagiu istoriei și personalităților care au făcut posibilă Marea Unire.”, transmite CFR Calatori
Sursă foto: CFR Calatori/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












