anchetaonline.ro

Tânăr din Argeș reținut pentru furt, tranzacții financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic

de | 28.11.2025 16:10 | Județean, Eveniment

Polițiștii Secției 4 Pitești, coordonați de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au continuat la 27 noiembrie, investigațiile într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Ancheta a fost declanșată după ce, la data de 2 octombrie, o tânără de 19 ani din Mioveni a anunțat că i-a dispărut portofelul, în care se aflau documente personale, carduri și bani. Furtul s-ar fi produs în timp ce aceasta aștepta în stația de autobuz „Gară Sud 1” de pe bulevardul Republicii din Pitești.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Suseni, care ar fi săvârșit infracțiunea de furt. Totodată acesta ar fi efectuat mai multe plăți, folosind cadrul persoanei vătămate, în cursul aceleiași zile.

Pe baza probelor strânse, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea completă a circumstanțelor în care au fost comise faptele, sub coordonarea procurorului de caz.

Reamintim că procedurile se desfășoară conform legislației în vigoare, iar persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Agent de securitate al unei case de pariuri din Pitești reținut pentru purtare abuzivă

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: