Atenție, șoferi! Mesajele despre camerele „inteligente” sunt false
În ultima perioadă, pe rețelele sociale și platformele de mesagerie au circulat mesaje care anunțau instalarea unor camere de monitorizare pe DN 1, autostrăzile A1, A2, A3, A10, precum și în București.
Conform acestor mesaje, sistemul ar fi urmat să fie extins și pe drumurile expres (DeX12, DeX16, DeX4) și pe principalele drumuri naționale (DN 2, DN 4, DN 5, DN 6, DN 7), iar camerele ar fi fost interconectate într-o bază de date pentru verificarea RCA-ului, ITP-ului, rovinietei, detectarea vitezei și a vehiculelor căutate în dosare penale.
Aceste informații, însă, sunt false, spun oamenii legii.
Vă informăm că pe rețelele de socializare și pe cele de mesagerie circulă mesaje care anunță operaționalizarea unui sistem extins de supraveghere a cetățenilor în trafic și în zonele publice.Aceste informații sunt false, iar tema este una care a fost reluată periodic în ultimii doi ani.De fiecare data, Ministerul afacerilor Interne a dezmințit aceste informații.Vă rugăm, informați-vă din surse oficiale. Siguranța rutieră este o prioritate, nu o glumă!”, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












