În această seară, de la ora 18:00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Micești, va avea loc „Concertul Caritabil de Crăciun”, un eveniment special dedicat Nașterii Domnului și sprijinirii persoanelor aflate în dificultate. Evenimentul este organizat de Parohia Ortodoxă Micești, cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, și promite să ofere atât un moment de înălțare spirituală, cât și un gest concret de solidaritate.
Pe scenă vor urca două formații corale: Grupul Vocal „Glasul Arhanghelului”, alcătuit din copii și tineri talentați din Argeș, care aduc în sufletele ascultătorilor frumusețea tradiției liturgice românești, și Corala „Armonia” din Constanța, un ansamblu de prestigiu internațional, recompensat cu numeroase medalii de aur și premii importante la competiții corale din întreaga lume.
Scopul concertului este de a-i susține pe cei aflați în dificultate. În acest an, fondurile strânse vor fi direcționate către Maysa Maria, o fetiță de 5 ani, născută cu multiple malformații ( malformații ale aparatului genital, anus imperforat, malformații ale coloanei vertebrale, lipsă vertebre, început scolioză) și operată de patru ori în primii doi ani de viață. Recent, Maysa a fost diagnosticată cu lipomielomeningocel, o malformație a măduvei spinării care provoacă infecții urinare, incontinență, constipație și dezechilibre motorii, și trebuie operată din nou.
Din păcate, părinții nu își permit să acopere costurile, iar intervenția va fi posibilă doar cu sprijinul oamenilor cu suflet mare.
De asemenea, fondurile vor fi direcționate către Centrul de Zi pentru Copii și Tineri cu Dizabilități „Șanse Egale” Domnești, o unitate de asistență socială care sprijină copii și tineri cu dizabilități, cu vârste între 2 și 26 de ani. Aceștia provin din familii aflate în situații de risc – familii monoparentale, cu probleme sociale sau economice, fără locuință, părinți șomeri sau cu venituri foarte mici, beneficiari de ajutoare sociale, familii substitutive temporar sau copii fără supraveghere pe timpul zilei, și se confruntă cu afecțiuni diverse, de la parapareză, tetrapareză sau hemipareză spastică, până la distrofii musculare, sindrom Down, autism, ADHD, tulburări neuropsihomotorii, scolioză și alte diagnostice complexe, care necesită terapii de recuperare și intervenții specializate.
Centrul de Zi pentru Copii și Tineri cu Dizabilități „Șanse Egale” din Domnești se află în mediul rural, la o distanță considerabilă față de oraș, iar beneficiarii săi locuiesc în zonele limitrofe comunei. Misiunea centrului este prevenirea abandonului și instituționalizării copiilor și tinerilor cu dizabilități, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități complexe de îngrijire, educație, abilitare și reabilitare. Aceștia beneficiază de programe de recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și orientare școlară sau profesională. În același timp, centrul oferă sprijin, consiliere și instruire părinților sau reprezentanților legali și altor persoane care au în grijă copii cu nevoi speciale.

Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor acestor copii și tineri, centrul pune la dispoziție spații dedicate precum sala de kinetoterapie, cabinetul psihologic, cabinetul logopedic, sala de terapie ocupațională, sala de ergoterapie, săli pentru activități educaționale și un cabinet de asistență socială. Cu toate acestea, specialiștii centrului subliniază necesitatea optimizării aparaturii și a instrumentelor de lucru, precum și crearea unui mediu cât mai favorabil pentru dezvoltarea armonioasă a beneficiarilor pe toate planurile: fizic, psihic, emoțional și social.
Pentru atingerea acestui obiectiv, fondurile strânse în cadrul concertului vor fi folosite pentru achiziționarea echipamentelor și instrumentelor necesare terapiilor și activităților de recuperare: Printre acestea se numără:
• Trusă profesionala instrumentar LOGOPEDIE
• Oglindă logopedie triptica
• Căști Forbrain Audiofeedback Bone Transfer
• Fotoliu vibroacustic rabatabil – terapie audio integrata
•Panou inteligent, interactiv cu tehnologie touchscreen si neurofeedback, whiteboard, Android
• Baterie de evaluare neuropsihologică NEPSY
• Matrici progresive RAVEN – color, standard, avansat, forme paralele
• DENVER developmental screening test (DDST) – Denver II
• Planse tematice : CAT, TAT, Roberts
• Perne tactile sau covorașe cu texturi variate
• Mingi senzoriale (cu texturi diferite)
• Instrumente pentru mindfulness: bile de stres, obiecte pentru masajul mâinilor sau al gâtului, jucării tactile
• Kit Aba
• Pictionary
• Kuble
• Catan
• Labirint pentru copii cu nevoi speciale C
•Complex Ansamblu Echipamente loc de joaca dizabilitati exterior parc din metal cu Rampa Cățărătoare Activități și Leagăn JUKO
• Cameră senzorială pentru copii cu nevoi speciale
• Bicicletă recumbent Nordic Track GX LE pentru recuperare
• Aparat de vâslit 3 în 1 pliabil și conectat
Participarea la concert este gratuită, însă accesul se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la sediul Parohiei Micești, în limita locurilor disponibile. Publicul este invitat să se bucure de colinde, armonie și spiritul Crăciunului, contribuind totodată la sprijinirea celor aflați în nevoie.
O parte din fondurile strânse în cadrul „Concertului Caritabil de Crăciun” vor fi direcționate și către Unitatea de Asistență Medico-Socială Domnești. Unitatea oferă servicii medicale, de îngrijire și sociale persoanelor cu vârstnicilor cu nevoi speciale și dispune de 19 camere dotate cu băi proprii, cu 1, 2 sau 3 paturi, însumând 38 de locuri.

Misiunea centrului este de a oferi găzduire temporară sau permanentă persoanelor vârstnice care nu se pot îngriji singure, asigurându-le servicii de îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare și socializare.
O echipă multidisciplinară — medic, asistent social, kinetoterapeut și psiholog — stabilește obiective și programe personalizate pentru fiecare beneficiar. Intervenția acesteia variază de la consiliere la planuri individuale de sprijin, urmărind îmbunătățirea calității vieții și respectarea interesului superior al fiecărei persoane.
Beneficiarii unității participă la activități de recuperare individuală și de grup, cu rol spiritual, medical și social, precum și la momente de celebrare: zile de naștere, onomastice sau sărbători religioase.
În prezent, unitatea funcționează la capacitate maximă (100%), existând o listă de așteptare de 57 de persoane. Beneficiarii includ atât persoane imobilizate, cât și persoane deplasabile, cu diagnostice precum Alzheimer, demență senilă, boli cronice și afecțiuni care necesită tratament zilnic, îngrijiri permanente și recuperare prin kinetoterapie.
Pe parcursul anului 2025, unitatea a reușit, din fonduri proprii, să înlocuiască parchetul din 10 camere cu pardoseală tip Tarkett. Cu această ocazie s-a constatat că apa se infiltrează din băi prin pereți, fiind necesară refacerea completă a acestora. Devizul estimativ pentru renovarea băilor aferente celor 10 camere recent modernizate este de aproximativ 56.000 lei, însă în realitate este nevoie ca toate băile și restul de 9 camere să fie reabilitate.



Pentru a asigura condiții optime în viitor, unitatea are nevoie și de achiziția unor fotolii rulante suplimentare și a două paturi medicale speciale.
Orice sprijin este binevenit.
Foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pe 10 decembrie sunteți așteptați la „Concertul Caritabil de Crăciun” de la Micești












