anchetaonline.ro

O șoferiță a intrat cu mașina în parapet, la Mioveni, iar la Micești un autoturism a lovit un contor de gaz

de | 14.12.2025 08:41 | Eveniment, Județean

Informații noi

IPJ Argeș a venit cu precizări despre cum s-a întâmplat accidentul din această dimineață, în urma căruia o șoferiță a ajuns la spital.

Potrivit primelor verificări, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, șoferița de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 73E, având direcția de deplasare dinspre DN 73 spre fabrica Automobile Dacia, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, cu specific de iarnă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în glisiera de protecție.

În urma evenimentului, femeia a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Știrea inițială

După accidentul grav produs pe Autostrada A1, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină la alte două evenimente rutiere, produse în județul Argeș, pe parcursul nopții și în această dimineață.

Unul dintre accidente a avut loc în orașul Mioveni, unde o șoferiță a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat într-un parapet. În urma impactului, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost monitorizată la fața locului de echipajul medical, ulterior fiind transportată la spital.

Cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs în comuna Micești. Aici, un autoturism a lovit un contor de gaz. La fața locului a intervenit și o echipă a distribuitorului de gaz, care a efectuat măsurători pentru verificarea instalației. Din fericire, nu au fost identificate scurgeri de gaze, iar în urma accidentului nu au fost înregistrate victime.

În ambele situații, pompierii argeșeni au asigurat măsuri specifice de prevenire și siguranță, până la înlăturarea oricărui pericol.

Sursă foto: ISU BIF/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident grav pe autostrada A1! Traficul spre Pitești este blocat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole