Building Construction Mea SRL, în calitate de lider, și G&M Road Building Engineering SRL au finalizat lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură navală din România. Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile a anunţat miercuri, 10 decembrie 2025, finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare şi extindere capacitate de operare în Portul Ovidiu – Etapa II”.
Proiectul a fost împărțit în două lucrări distincte. Pe malul drept al Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari, la portul vechi, s-au realizat lucrări de modernizarea a cheurilor existente și de refacere a sistemului de acostare și de protecție a cheurilor, betonarea platforme portuare existente, modernizarea drumurilor din incinta portuară, executarea rețelei de alimentare cu energie electrică și alimentarea cu apă, inclusiv asigurarea utilităților la dane, construcţia unei clădiri administrative şi realizarea împrejmuirii și securizării incintei portuare.
► Un port amenajat în locul unei mlaştini
Pe malul stâng al canalului, a fost construit un nou port, fiind realizate un cheu vertical cu trei dane de operare, o platformă de operare portuară în spatele cheului vertical şi totodată a fost reabilitat drumul de acces.

Conferința de presă susținută de conducerea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA (sursa foto: ziarulamprenta.ro)
Este un port nou, cu o suprafață utilă de 29.000 mp și cu toate facilitățile necesare – energie electrică, apă, canalizare, drumuri noi. Lucrarea a fost extrem de complexă. Gândiți-vă că pe malul stâng dintr-o mlaștină s-a făcut un port. Scopul acestui proiect este acela de a crește traficul. Preconizăm o creștere de aproximativ 200.000 t.” a declarat Florin Goidea, director general al Administraţiei Canalelor Navigabile.
Noul port de pe malul stâng ar putea reduce din presiunea ce apasă pe portul Constanța, la capitolul încărcări şi descărcări de camioane. Valoarea totală a proiectului fazat a fost de 87.289.394,46 lei, din care cofinanțarea totală UE – 41.777.972,62 de lei.
De asemenea, în paralel, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA derulează un proiect de reabilitare a Portului Luminița din Năvodari, care include modernizarea cheurilor, drumurilor și extinderea capacității de operare, cu o valoare de peste 109 milioane de lei. Şi această investiţie este executată de către firmele din grupul controlat de oamenii de afaceri George Cusă şi Magda Alexandru, pentru acest proiect obținându-se o amânare cu încă trei luni pentru finalizarea proiectului, noul termen fiind 31 martie 2026.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Benone Lazăr anunţă o creştere de 2 milioane euro pentru International Lazăr Company













