Agenția Județeană pentru Ocuparea Locurilor de Muncă Argeș a organizat, vineri, 20 mai, un eveniment așteptat de mare parte din argeșeni: Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
La acest eveniment au participat și 14 tineri din cadrul centrelor de protecție socială aflate în subordinea DGASPC Argeș, persoanele cu dizabilități, precum și tinerii expuși riscului marginalizării sociale. Bursa Generală a Locurilor e Muncă a fost organizată cu scopul angajării acestora pe piața muncii.
Bursa Generală a Locurilor de Muncă a reunit reprezentanți ai AJOFM Argeș, dar și ai Consiliului Județean.
Este un parteneriat, în premieră, între ANOFM și Direcțiile de Protecția a Copilului și a Persoanelor cu Dizabilități și pe noi, factorii de decizie pe această zonă, acest lucru nu poate decât să ne bucure fiind o mână de ajutor pentru persoanele care într-adevăr au nevoie de reintegrare în societate și printr-un loc de muncă aferent pregătirii lor. După doi ani în care, din cauza pandemiei, lucrurile au stagnat, iată că asistăm la o dorință pe de o parte a firmelor să-și ocupe locurile de muncă, iar pe de altă parte a diverșilor beneficiari care caută un loc de muncă poate în premieră sau un loc de muncă mai bine plătit. Îmi doresc ca majoritatea celor care au fost astăzi aici să-și fi găsit un loc de muncă.”, a transmis Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
Potrivit directorului executiv AJOFM Argeș, la eveniment au fost prezente 36 de firme care oferă 700 de locuri de muncă, din care 38 de locuri sunt pentru studii superioare. Mai mult, au fost create standuri speciale pentru persoanele defavorizate și pentru persoanele cu dizabilități.
Totodată, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost prezenți și deținuți de la Penitenciarul Mioveni care urmează să fie eliberați și sunt dispuși să își caute locuri de muncă pentru reintegrare socială.
Numărul de participanți a fost destul de generos. Sper ca în urma acestui eveniment să avem cât mai multe angajări.”, a spus Nicolae Bădescu, director executiv AJOFM Argeș.
S-A DECIS! Care este cea mai curată asociație de proprietari din Pitești