anchetaonline.ro

Dacă ai rămas acasă de sărbători, iată ce mai poți face prin Argeș

de | 26.12.2025 11:29 | Județean, Lifestyle

Grădina Zoologică Pitești rămâne deschisă pe toată perioada sărbătorilor de iarnă și își așteaptă vizitatorii zilnic, inclusiv de Crăciun și Anul Nou. Până pe 4 ianuarie 2026, piteștenii pot petrece timp de calitate alături de familie și prieteni, într-un cadru relaxant, cu program normal și tarife accesibile. Instituțiile muzeale din județ au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă. Muzeul Județean și Muzeul Golești vor avea zile în care sunt închise, dar și date în care pot fi vizitate, astfel încât iubitorii de cultură să își poată planifica din timp ieșirile dintre Crăciun și Anul Nou.

Program de vizitare:

  • 10:00 – 17:00, iar ultimele bilete se pun în vânzare la ora 16:30 (ca să avem timp să ne bucurăm pe îndelete ).

Prețul biletelor:

* 12 lei/persoană – adulți;

* 6 lei/persoană – copii peste 3 ani, elevi, studenți, pensionari;

* 8 lei/persoană – grupuri organizate de peste 10 adulți;

* 4 lei/persoană – grupuri organizate de peste 10 copii.

Intrarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, precum și pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.

De cealaltă parte, Muzeul Județean are următorul program: 26 decembrie – ÎNCHIS; 27 decembrie – DESCHIS; 31 decembrie – ÎNCHIS; 1–2 ianuarie 2026 – ÎNCHIS; 3 ianuarie 2026 – DESCHIS.

Planetariul din cadrul Muzeului Județean Argeș se află în revizie tehnică până pe 7 ianuarie 2026. Activitatea planetariului se va relua începând cu data de 8 ianuarie 2026.

Programul Muzeului Golești 2025/2026: 26 decembrie 2025 – ÎNCHIS; 27-31 decembrie 2025 – program normal, 8.00-16.00 (ultima intrare la 15.30); 1 și 2 ianuarie 2026 – ÎNCHIS. Din 3 ianuarie 2026, program normal, 8.00-16.00.

Iată programul de vizitare al Muzeului Național Brătianu:
– 26 decembrie 2025: ÎNCHIS
– 27 – 28 decembrie 2025: DESCHIS
– 30 – 31 decembrie 2025: DESCHIS
– 1- 4 ianuarie 2026: ÎNCHIS
– 6 – 11 ianuarie 2026: DESCHIS

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vacanța de iarnă 2025-2026. Pe ce dată se întorc copiii la școală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: