În timp ce pentru mulți români sărbătorile înseamnă liniște, colinde și vacanțe la munte, pentru salvamontiști ele sunt, din păcate, printre cele mai aglomerate și grele perioade din an.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 23 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Zeci de oameni au fost salvați de pe munte, iar unii dintre ei au avut nevoie de spitalizare.
Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Luoeni(6), Salvamont Maramureș(3) și Salvamont Neamț(3). Salvamontiștii din Argeș, Cluj și Salvamont Județul Brașov au avut câte două intervenții fiecare, iar cei din Prahova, Predeal, Gorj, Sibiu, Municipiul Brașov au avut câte o solicitare fiecare.
Potrivit Salvamont România, în cazul acestor intervenții au fost salvate 27 de persoane. Dintre acestea, 7 au ajuns la spital.
Nu toate intervențiile au avut final fericit. Din păcate, pentru o persoană, toate eforturile depuse au fost în zadar. Salvatorii au făcut tot ce le-a stat în putință, însă aceasta a fost declarată decedată și predată ulterior Serviciului de Medicină Legală
De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 41 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.
Foto: Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ. 8 ore de mers în condiții vitrege pentru recuperarea a 4 turiști blocați pe munte












