anchetaonline.ro

Cosmin Neculiță, director AJFP Argeș: „Relația cu mediul privat are la bază un parteneriat care trebuie să ofere predictibilitate”

de | 01.01.2026 17:00 | Județean, Din ediția tipărită, Economic, Lifestyle

PREVIZIUNILE MEDIULUI ECONOMIC PENTRU 2026
Un an al prudenței, al maturizării și al selecției în piață a companiilor

Anul 2025 a fost unul care a venit cu transformări majore pentru mediul de afaceri, ce a resimțit din plin noile măsuri fiscale adoptate de guvern. Nici 2026 nu se anunță a fi prea grozav, prefigurându-se drept o perioadă de ajustări fiscale și prudență pentru economia României, pe fondul presiunilor legate de deficitul bugetar și al angajamentelor asumate la nivel european.

Guvernul Bolojan a confirmat deja menținerea actualului sistem de impozitare a clădirilor până în 2027, însă autoritățile locale vor trebui să stabilească din timp taxele și impozitele aplicabile în 2026. Executivul a anunțat totodată măsuri de consolidare fiscală, care includ controlul cheltuielilor bugetare, creșterea impozitului pe dividende și modificări ale unor taxe existente, precum și majorarea salariului minim brut, programată la mijlocul anului 2026. În același timp, sunt discutate mai multe scenarii încă neasumate oficial – de la posibile creșteri de TVA sau introducerea unor taxe pentru companii, până la modificări ale contribuțiilor sociale.

În acest context, mediul economic din județul Argeș privește cu îngrijorare modificările fiscale anunțate constant de Executiv, care influențează perspectivele de dezvoltare a companiilor pentru anul 2026, care se anunță unul al prudenței, al maturizării și al selecției în piață a companiilor.

Dinspre Administrația Județeană a Finanțelor Publice, directorul Cosmin Neculiță transmite că relația cu mediul privat are la bază un parteneriat, care trebuie să ofere predictibilitate și respectarea legislației fiscale în vigoare. În contextul creșterii volumului de taxe, activitatea AJFP este orientată către creșterea conformării voluntare, recuperarea creanțelor fiscale restante și reducerea evaziunii fiscale. De asemenea, un accent important este pus pe prevenție și comunicare, prin derularea de campanii de conformare voluntară, prin transmiterea  de notificări, astfel încât contribuabilii să-și poată clarifica și corecta situația fiscală, înainte de aplicarea unor măsuri coercitive.

cosmin neculita 6 1 - Cosmin Neculiță, director AJFP Argeș: „Relația cu mediul privat are la bază un parteneriat care trebuie să ofere predictibilitate”

„În situațiile în care contribuabilii întâmpină dificultăți temporare la plata obligațiilor fiscale, AJFP îi îndrumă cu privire la facilitățile fiscale prevăzute de lege, organizând întâlniri cu contribuabilii, publicând în cotidiene locale sau prin SPV facilitățile fiscale pe care orice agent economic le poate accesa, respectiv eșalonări la plată, astfel încât obligațiile să poată fi achitate într-un mod sustenabil.”, subliniază Cosmin Neculiță.

 

Material realizat de Berta Dima

Foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mihai Ungurenuș (Radic Star): „O scădere de 10% se vede și la nivelul anului 2026”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: