Polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea evenimentelor ce au loc pe fondul
vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În doar 24 de ore, bilanțul controalelor arată din nou o realitate îngrijorătoare: tot mai mulți tineri șoferi ignoră regulile și circulă cu viteze amețitoare prin localitate.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat aproape 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 72.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au reținut 20 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.
Tineri prinși circulând cu peste 110 km/h prin localitate
Printre cei care au fost prinși circulând cu viteză excesivă prin oraș se numără și un tânăr de 19 de ani, din Bogați. Acesta conducea un autoturism pe DN 7, iar pe raza comunei Călinești a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.
Tot pe 11 ianuarie, un tânăr de 24 de ani, din Teiu, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Bascov, a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 112 km/h.
Pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h, cei doi șoferi au fost amendați și lăsați pietoni pentru 90 de zile.
Nu au fost însă singurii vitezomani depistați de polițiștii argeșeni.
Tot pe DN 7C, un bărbat de 29 de ani, din Bascov, a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 129
de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Tânărul a fost amendat și lăsat pieton pentru 120 de zile.
Foto: IPJ Argeș/descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sandra Gomez, noul vicepreședinte Dacia pentru Strategie, Produse și Business













