anchetaonline.ro

Investiţie de 2 milioane euro pentru reabilitarea aeroclubului de la Geamăna

de | 15.01.2026 09:13 | Rural, Din ediția tipărită, Economic

Vești bune pentru pasionații de aviație din Argeș și nu numai: Aerodromul de la Geamăna, locul unde își desfășoară activitatea Aeroclubul Teritorial „Henri Coandă” Pitești, va intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Aeroclubul României a finalizat recent procedura de atribuire a contractului, iar lucrările urmează să transforme radical infrastructura existentă.

Contractul a fost câștigat de SC Raam Eleni Construct SRL, o firmă din Horezu (județul Vâlcea), care a venit cu o ofertă de aproximativ 8,2 milioane de lei, fără TVA – cu peste 2 milioane de lei mai puțin decât valoarea estimată inițial.

Hangar cu risc seismic major, adus la standarde moderne

Piesa centrală a proiectului este hangarul aerodromului, aflat în prezent într-o stare avansată de degradare. Construcția este încadrată în clasa de risc seismic RS1, ceea ce face imposibilă menținerea ei fără o consolidare serioasă. Prin urmare, hangarul va fi supus unor lucrări complexe de reabilitare structurală și funcțională: consolidare, refacerea instalațiilor și înlocuirea acoperișului.

În paralel, anexele administrative vechi – considerate nefuncționale și imposibil de adaptat cerințelor actuale – vor fi demolate. În locul lor vor fi construite două anexe noi, moderne, care vor include spații pentru birouri, instruire, depozitare, vestiare, grupuri sanitare și chiar zone de cazare temporară.

Proiectul nu se oprește la clădiri. Întregul ansamblu va fi reorganizat pentru a asigura un circuit coerent de acces, operare și evacuare, atât pentru aeronave, cât și pentru personal. Vor fi asigurate dotările minime necesare desfășurării activităților didactice, tehnice și logistice în condiții de siguranță și eficiență.

Modernizarea va ține cont de toate reglementările aeronautice civile în vigoare, precum și de standardele actuale privind protecția la foc, seism și eficiența energetică. De asemenea, proiectul prevede realizarea unei fâșii de acces exterioare, betonate, destinate manevrării eficiente a aeronavelor.

Termenul de execuție este de 10 luni, iar lucrările vor începe imediat după emiterea ordinului de începere.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Hipermarketul Carrefour din Argeş Mall ar putea fi cumpărat de patronii Dedeman

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu peste 20 de ani experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aeroclubul Teritorial „Henri Coandă” Pitești | Geamăna