Pe parcursul anului 2025, în cadrul Campaniei Naționale, inspectorii ITM au desfășurat acțiuni de informare și conștientizare cu privire la prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare.
ITM Argeș transmite că în contextul în care, potrivit dispozițiilor art.97 alin.1 din actul normativ precizat, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători, obiectivele acțiunilor au constat, cu precădere, în diseminarea dispozițiilor legale în materia negocierii/încheierii/executării contractelor colective de muncă la nivel de unitate, precum și în necesitatea încheierii acestora în scopul consolidării relațiilor de muncă și al asigurării respectării drepturilor salariaților.
Au fost desfășurate acțiuni de control la un număr total de 660 angajatori din Argeș, nefiind constatate deficiențe.
Totodată, în cursul anului 2025, s-a înregistrat încheierea unui număr de 101 noi contracte colective de muncă încheiate și înregistrate la inspectorat, precum și de 39 acte adiționale încheiate la contractele colective de muncă existente.
De precizat că această campanie a fost susținută și prin informarea eficientă a angajatorilor prin publicarea atât în mass-media locală de articole ce cuprindeau informații utile în acest sens, cât și pe pagina web a inspectoratului.
Prin derularea acestei campanii s-a urmărit implicarea inspectoratului în asigurarea implementării corecte a dispozițiilor legale în materie, precum și promovarea drepturilor partenerilor sociali, încheirea contractelor colective de muncă la nivel de unitate fiind rezultatul dialogului continuu.
Foto descriptiv
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Zona din Pitești care rămâne fără apă potabilă joi, 15 ianuarie












