Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România nu se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu carburanți, în contextul tensiunilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu.
Oficialul a precizat că autoritățile au luat din timp toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea pieței. Astfel, România a obținut o derogare din partea Statelor Unite pentru repornirea rafinăriei Petrotel și a încheiat contracte cu mai mulți parteneri internaționali, precum Kazahstan, Azerbaidjan și Guyana Franceză, pentru a asigura necesarul de petrol.
În momentul de faţă, am obţinut o derogare din partea SUA pentru a reporni rafinăria Petrotel, avem contracte pe care le-am gestionat împreună cu Kazahstan, Azerbaidjan, Guyana Franceză, pentru a ne asigura că România are suficient petrol. Avem declarată starea de criză în care exporturile pot să fie condiţionate în cazul petrolului. Nu există probleme de aprovizionare pe piaţa de carburanţi din România. Avem şi rezerve strategice la care încă nu am apelat până acum”, a declarat Bogdan Ivan, sâmbătă, în cadrul unei vizite în judeţul Hunedoara, unde a fost întrebat dacă sunt probleme cu carburanţii, în România, având în vedere conflictul din Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, situația la nivel global începe să se stabilizeze, iar România se află într-o poziție mai bună decât alte state membre ale Uniunii Europene.
Faptul că începe să se regleze situaţia din întreaga lume e un semnal foarte bun. România stă mult mai bine decât alte state din Uniunea Europeană”, a adăugat Bogdan Ivan
În ceea ce privește producția de kerosen, Bogdan Ivan a menționat că acesta este produs în rafinăriile Petrobrazi și Petromidia. Totodată, autoritățile analizează posibilitatea limitării exporturilor, dacă situația o va impune.
În momentul de față, România produce kerosen la Petrobrazi și la Petromidia. Sunt contracte comerciale în care se face și export de kerosen. Iau un calcul, dar repet, nu e o decizie încă finală – pentru că, așa cum a făcut în cazul țițelului brut și al motorinei, să limităm exporturile – să luăm în calcul și limitarea exportului de kerosen, dacă situația o va impune’, a declarat ministrul.
Ministrul a subliniat că cele mai importante măsuri luate până acum sunt declararea stării de criză, limitarea exporturilor de carburanți, diversificarea surselor de aprovizionare și renegocierea contractelor majore. Totodată, Guvernul a intervenit și pentru protejarea consumatorilor, prin limitarea adaosului comercial al operatorilor și reducerea accizei la motorină.
În momentul de față, cea mai importantă măsură e cea a declarării stării de criză, a limitării exportului, a diversificării rutelor de aprovizionare, a renegocierii contractelor mari, prin care ne asigurăm că avem suficient carburant în România, pe reorganizarea Terminal Oil și pregătirea mai multor stocuri pentru carburanții din țara noastră. Suntem în situația în care ne pregătim să aducem o parte din rezervele strategice, care sunt în afară țării, pe teritoriul României. Deja avem 56% din total rezerve, aproximativ 2 milioane de metri cubi echivalent petrol în țară și în afară. Și mai mult, avem acea măsură prin care s-a limitat, din punct de vedere comercial, adaosul operatorilor din piață, plus reducerea accizei cu un cost final de 0,36 de bani la litru de motorină, în jos’, a detaliat Ivan.
Declarațiile au fost făcute cu prilejul unei vizite de lucru la Centrala electrică Mintia, considerată cea mai mare investiție privată din România în domeniul energiei.
Sursă foto: Facebook Bogdan Ivan
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














