De Ziua Culturii Naționale, președintele României subliniază rolul esențial al culturii ca fundament al identității și continuității naționale, anunțând totodată măsuri concrete de susținere a tinerilor creatori. De la moștenirea lui Eminescu și Brâncuși până la digitalizare și deschiderea Palatului Cotroceni pentru teatrul independent, mesajul este un apel la o cultură vie, conectată la viitor.
Vă reamintim că în fiecare an, la data de 15 ianuarie, celebrăm Ziua Culturii Naționale, o zi dedicată valorilor culturale ale României. Alegerea acestei date este una simbolică, deoarece marchează ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu (1850–1889), personalitate emblematică a culturii românești. Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010.
”Ziua Culturii Naționale ne reamintește că identitatea României s-a conturat, în timp, prin creație și vocația universalității. Cultura a fost și rămâne spațiul în care marile idei ale societății se transformă în repere durabile, capabile să lege trecutul, prezentul și viitorul unei națiuni.
„Cultura este cea mai bună și sigură avere a unui popor”, spunea Mihai Eminescu, al cărui nume este indisolubil legat de această zi specială. Chiar și într-un context marcat de provocări economice și geopolitice, avem obligația de a nu abandona cultura. Patrimoniul nostru arhitectural, inițiativele artistice contemporane și noile forme de expresie culturală trebuie puse în valoare prin politici publice coerente, dar și prin implicarea mediului privat. Digitalizarea patrimoniului cultural deschide noi punți între tradiție și inovație și aduce cultura mai aproape de tineri.
Anul 2026, dedicat lui Constantin Brâncuși, este o invitație la a privi cu încredere către viitor, inspirându-ne din forța creatoare a celui care a făcut din specificul românesc o valoare universală”, a transmis președintele României, Nicușor Dan.
Administrația Prezidențială face un pas concret pentru susținerea culturii vii: sala de teatru a Palatului Cotroceni va fi deschisă, în mod periodic, pentru reprezentații gratuite ale trupelor independente de tineri actori și liceeni. Inițiativa, anunțată de președintele României, își propune să ofere spații reale de afirmare noilor generații de creatori.
”Cultura română contemporană are nevoie nu doar de susținere, ci și de spații reale de afirmare. De aceea, începând din acest an, Administrația Prezidențială va pune la dispoziție periodic sala de teatru din interiorul Palatului Cotroceni pentru reprezentații gratuite ale trupelor independente de tineri actori și de liceeni. Este un gest firesc prin care deschidem porțile către noile generații de creatori. Trupele de teatru care doresc sa sustina reprezentatii in sala de la Cotroceni pot trimite solicitari la adresa de email cultura@presidency.ro si vor primi detalii.
Avem nevoie de o cultură vie și le mulțumesc tuturor celor care, indiferent de domeniul lor, se dedică artei, dându-i sens și continuitate. La mulți ani culturii române!”, a mai precizat astăzi președintele României, Nicușor Dan.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Nicusor Dan
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:












