anchetaonline.ro

(Video) Proteste în capitală împotriva Guvernului și a „Legii Vexler”

de | 15.01.2026 19:20 | Eveniment, Național

În această seară au loc două proteste simultane în capitală, care au dus deja la restricții de trafic în zonele centrale ale Bucureștiului.

La Piața Universității, s-au adunat persoane care contestă așa-numita „Lege Vexler”, promulgată recent de președintele României, Nicuşor Dan. Actul normativ prevede sancțiuni pentru antisemitism, extremism și promovarea simbolurilor fasciste și legionare, relatează Antena 3 CNN.

Manifestația din Piața Universității este organizată de partidul Acțiunea Conservatoare, condus de Claudiu Târziu.

În paralel, în Piața Victoriei are loc un alt protest, autorizat până la ora 23:00, inițiat de AUR, cererea de autorizare fiind depusă de o persoană apropiată de George Simion.

Protestul din Piața Victoriei vizează Guvernul, iar Jandarmeria Capitalei le-a transmis participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase. Nemulțumirile manifestanților sunt legate de modificările legislative recente.

La acțiunea din Piața Universității participă atât bucureșteni, cât și persoane venite din județele învecinate. Potrivit unor informații, din anumite zone ale țării, protestatarii s-ar fi organizat în grupuri care se deplasează cu autocarele spre București.

Sursa video: Facebook

UPDATE

Au apărut primele incidente la protestele din capitală.

Jandarmeria transmite că unii dintre manifestanții din Piața Victoriei au aruncat în direcția forțelor de ordine cu recipiente din plastic, bulgări de zăpadă și două panouri metalice.

Elementele noastre de dialog fac apel la calm și cooperare între protestatari și forțele de ordine.

Subliniem faptul că, din informațiile disponibile la acest moment, nicio persoană nu a fost rănită și, pentru detensionarea situației și redobândirea caracterului pașnic, au fost folosite, pentru scurt timp, pulverizatoarele de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.

De asemenea, vom efectua verificări specifice pentru identificarea persoanelor care au încălcat cadrul legal în vigoare și aplicarea măsurilor legale care se impun., transmite Jandarmeria.

 

Foto: captura Antena3 CNN

 

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

„Gata! Avem pentru ce să murim!” Cazul Marius Mîrzacu – reacție dură a polițiștilor

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: