Condamnaţi definitiv după ce aproape au omorât în bătaie un bărbat într-o benzinărie din Piteşti, Dani Mocanu şi fratele său nu renunță la luptă și încearcă din nou să scape de închisoare. Manelistul a atacat decizia instanţei, cerând anularea condamnării definitive din România, chiar în timp ce statul român face eforturi serioase să-i aducă acasă din Italia, acolo unde cei doi fraţi au fugit înainte de pronunţarea sentinţei.
Cazul celor doi frați a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte, unde au depus un recurs în casație – una dintre ultimele „portițe” legale disponibile. Primul termen a fost stabilit pentru 3 februarie.
Extrădarea fraţilor Mocanu – tărăgănată de magistraţii italieni
În paralel, autoritățile române încearcă să îi aducă în țară, însă extrădarea se lasă așteptată. Frații Mocanu se află în Italia, confortabil instalați în arest la domiciliu, în timp ce Curtea de Apel din Napoli tot amână decizia.
Conform celor anunțate de avocatul celor doi, condițiile de detenție din România vor fi supuse unei analize detaliate de către magistrații italieni. Apărarea intenționează să insiste și pe gradul de integrare al fraților în Italia, prezentând eventuale activități ale celor doi, legături familiale sau motive de stabilire pe teritoriul italian, aceste aspecte putând influența decizia Curții de Apel în sensul refuzării extrădării.
Este posibil însă ca magistraţii italieni să ia o hotărâre în ceea ce priveşte cererea de extrădare chiar săptămâna aceasta, mai exact pe 20 ianuarie, când a fost fixat un nou termen.
Sentinţa care i-a adus pe fraţii Mocanu în această situație a venit la începutul lunii noiembrie, când Dani Mocanu a fost condamnat definitiv cu 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Totul a pornit de la un incident violent petrecut în 2022, într-o benzinărie din Pitești, unde manelistul ar fi lovit un bărbat cu o rangă. Nici fratele său nu a scăpat mai ușor, Ionuț Mocanu primind o sentință de 7 ani de detenție.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Planificase să ucidă un medic din Pitești! Cum l-a prins Interpolul!















