Guvernul Ilie Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament pentru reforma administrației pe 29 ianuarie, liderii coaliției stabilind un acord în acest sens. Aceasta prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrația publică centrală și locală.
Social-democrații au condiționat sprijinul pentru demersul premierului Bolojan de includerea unui al doilea pachet, destinat relansării economice, conform Antena 3 CNN. Astfel, ambele proiecte ar urma să fie adoptate în Parlament la data de 29 ianuarie.
Pachetul de relansare economică ar urma să fie pus la punct până la data de 26 ianuarie, „cu contribuţia tuturor partenerilor din coaliţie”, potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL.
Discuții au avut loc și cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, subiectul principal fiind cel legat de adoptarea bugetului pe 2026. Conform PNL, bugetul de stat ar urma să fie aprobat la jumătatea lunii februarie.
Premierul şi liderul Partidului Naţional Liberal a precizat că unul dintre obiectivele majore ale acestui an este absorbţia fondurilor PNRR. Răspunzând preocupării reprezentanţilor administraţiei publice locale în privinţa bugetelor locale şi a transferurilor de sume pentru echilibrare bugetară de la nivel central la nivel local, preşedintele PNL a menţionat că a fost creat un grup de lucru pe acest subiect, care să armonizeze dialogul dintre centru şi teritoriu”, au adăugat liberalii într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.
Sursa Foto: gov.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













