Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că aplicația SUMAL – Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos a fost actualizată pentru a stopa transporturile ilegale de lemn.
Potrivit ministrului, modificarea vine după identificarea unei vulnerabilități majore în sistem, exploatată ani de zile de transportatorii de rea-credință. După ce încărcau lemnul din depozite,aAceștia emiteau avizele de însoțire în aplicație, însă nu le încărcau imediat pe server. Avizele erau încărcate ulterior, doar în cazul unui control.
Până acum, transportatorii de lemn mergeau la depozite, plecau cu lemnul din depozite și emiteau avizul din SUMAL pentru transportul de lemn. Dar, cei care doreau să încalce legea, în loc să încarce acest aviz emis mai departe în server, opreau internetul de la telefon și mergeau cu camionul plin cu lemne, cu speranța că ajung la destinație fără să îi oprească nimeni astfel încât să nu folosească acel aviz. Și făceau asta pentru atâtea drumuri până îi oprea cineva, moment în care deschideau rapid internetul și urcau avizul emis în server ca să pară că au respectat legea.
Fix pe această metodă de furt am avut o discuție la minister cu Bodnar Daniel și colegii acestuia din cadrul Asociația Străjerii Pădurilor, cărora le mulțumesc pentru informații și pentru pasiunea pe care o pun în a opri infractorii și a proteja pădurile noastre.”, transmite Diana Buzoianu
În urma unei analize realizate la nivelul Ministerului Mediului, în ultimele șase luni au fost identificate aproape 7.000 de avize cu întârzieri de peste 30 de minute între momentul emiterii și cel al încărcării în server, situații confirmate ulterior și prin controale în teren.
Pentru a elimina această practică, aplicația SUMAL a fost actualizată astfel încât avizele de însoțire să poată fi încărcate pe server exclusiv din perimetrul depozitelor, fiind eliminată posibilitatea transmiterii acestora de pe traseu.
SUMAL 3.0 și inteligența artificială
Totodată, Diana Buzoianu a anunțat că Ministerul Mediului lucrează deja la dezvoltarea SUMAL 3.0, un sistem care va integra algoritmi de inteligență artificială, capabili să identifice automat comportamente suspecte, să analizeze tipare și să emită alerte în timp real acolo unde sunt identificate riscuri.
Vom putea interveni din timp, protejând astfel pădurile și resursele naturale ale țării!
Împreună putem opri tăierile ilegale din pădurile noastre! ”, transmite Diana Buzoianu
Sursă foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro











