În 2025, polițiștii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai structurilor teritoriale de profil au desfășurat mii de acțiuni la nivel național, cu scopul de a spori siguranța cetățenilor și de a combate infracțiunile privind regimul armelor, munițiilor, explozivilor și braconajului cinegetic.
Potrivit Poliției Române, în perioada ianuarie–decembrie 2025, au fost organizate 2.293 de acțiuni și 13.261 de controale pentru depistarea celor care dețin ilegal arme și pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic.
Verificările au fost loc atât la persoane fizice, cât și juridice.
De asemenea, în perioada menționată, au fost efectuate peste 2.400 de percheziții domiciliare.
În urma acestor acțiuni, polițiștii au scos din circuitul ilegal 4.569 arme de foc. De asemenea, au fost indisponibilizate 393.911 cartușe de diferite calibre, 10 tone de carne de vânat, peste 6,1 tone de explozivi de uz civil, precum și peste 160 de tone de articole pirotehnice.
Sursă foto: Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Distracția l-a costat scump! Tânăr de 19 ani amendat cu peste 5.000 de lei











