Săptămâna trecută, DNA a descins la trei adrese din Piteşti, în cadrul unei anchete care vizează o fraudă de 8,4 milioane de lei de care s-ar face vinovată fosta contabilă-şefă a Ministerului Afacerilor Externe.
Scandalul delapidării fondului de salarii al Ministerului Afacerilor Externe a izbucnit în toamna anului 2024, la câteva luni după ce Nicolae şi Alin Buşcă, tată şi fiu, ambii cadre militare din Argeş, au denunţat-o pe fosta contabilă. Deşi vreme de ani de zile, din 2012 şi până în 2024, când anchetatorii susțin că femeia le vira celor doi în mod constant sume uriaşe de bani, aceştia au declarat că ar fi aflat întâmplător că milioanele de lei virate în conturile lor provin din fondurile MAE.
► Au denunţat-o după ce s-au despărţit
Subofiţer în rezervă, argeşeanul Nicolae Buşcă a avut vreme de peste 10 ani o relaţie cu Lavinia-Daniela Păune, contabilă la Ministerul Afacerilor Externe. În tot acest timp, atât fostul cadru militar, cât şi fiul său, Alin, au încasat peste 2 milioane de lei fiecare, în baza statelor de plată completate şi semnate de contabila Ministerului Afacerilor Externe, bani viraţi, chipurile, ca salarii pentru cei doi, deşi nu au lucrat nici măcar o oră la minister. După ce lanţul de iubire s-a rupt, iar Lavinia Păune s-a certat cu partenerul său şi cu fiul acestuia, bărbaţii au mers glonţ la procurori şi au denunţat-o.
A început să îmi trimită undeva la zece mii de lei media, 10 mii, 15 mii de lei, din care eu îmi opream suma de 3.000 de lei pentru mine să îi cheltui, cum ar veni să am un al doilea venit.” – povesteşte piteşteanul Alin Buşcă, soldat gradat profesionist.
► Contabila sustrăgea milioane de lei, dar avea o amărâtă de garsonieră
La rândul său, Nicolae Buşcă susţine că el a crezut că banii pe care fosta lui iubită îi vira în cont reprezintă contribuţia acesteia la casa pe care cei doi voiau să o ridice împreună: „În momentul în care am văzut extrasul de cont am aflat de unde proveneau banii. Nu mi-am dat seama pentru că nu aveam instalată aplicaţia pe telefon.”, susţine acesta.
Într-adevăr, în 2021, cei doi cumpăraseră împreună un teren de 710 mp în Piteşti, aşa cum de altfel reiese din cele mai recente declaraţii de avere ale fostei contabile al MAE. Până atunci, însă, deşi în fiecare an, din 2012 încoace, sustrăgea din bugetul ministerului zeci de mii de lei în fiecare lună, Lavinia Păune poza într-o funcţionară modestă, care abia îşi permisese o garsonieră de 43 mp în Bucureşti şi un autoturism Volkswagen din 2010.
La sfârşitul săptămânii trecute, fosta contabilă acuzată că a prejudiciat bugetul MAE cu peste 8,4 milioane lei a fost plasată sub control judiciar, cu condiţia ca în maximum 10 zile să plătească o cauţiune de jumătate de milion de lei. Lavinia Păune este acuzată de participație improprie sub forma complicității la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave (176 de acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals în formă continuată.
La rândul lor, cei doi militari argeşeni care au denunţat-o sunt şi ei urmăriţi penal în calitate de suspecţi, pentru complicitate. Atât inculpatei Lavinia-Daniela Păune, cât şi celor doi suspecți le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, de către procurorii DNA.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Nicola Inquieto rupe legământul tăcerii şi îşi toarnă şefii din mafia italiană
















