anchetaonline.ro

Peste 260.000 de șomeri în România

de | 28.01.2026 18:38 | Lifestyle, Național

La sfârșitul lunii decembrie 2025, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,29%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,01 pp, iar numărul total de șomeri înregistrați a ajuns la 263.714 de persoane, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). 

Din totalul șomerilor înregistrați, 61.155 beneficiază de indemnizație, în timp ce 202.559 nu primesc sprijin financiar. Comparativ cu luna noiembrie 2025, numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 3.416 de persoane, în timp ce numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.120 de persoane.

Analiza pe medii de rezidență arată că 192.702 de persoane fără loc de muncă trăiesc în mediul rural, în timp ce în mediul urban sunt înregistrate 71.012 de cazuri. Totodată, la finalul lunii decembrie, 126.571 dintre șomeri erau femei, iar 137.143 erau bărbați.

Cei mai mulți șomeri se află în categoria de vârstă 40 – 49 de ani, cu 63.829 de persoane, urmați de cei cu vârsta de peste 55 de ani, în număr de 63.334. La polul opus, cei mai puțini șomeri sunt tinerii cu vârste între 25 și 29 de ani, doar 15.758 de persoane.

Datele ANOFM mai arată că 29,5% dintre șomeri nu au studii sau au doar școala primară, iar 34,07% au absolvit doar gimnaziul. Doar 4,80% dintre șomeri au studii universitare.

Foto: anofm.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Intervenție de urgență în Munții Șureanu: tânăr salvat după ce a rămas blocat cu mașina în zăpadă

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole