În perioada 28-31 ianuarie, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au desfășurat o serie de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și a celor împotriva patrimoniului, precum și pentru identificarea persoanelor care apelau la mila publicului, a persoanelor, fără adăpost sau vulnerabile.
Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au legitimat 122 de persoane și au verificat 15 săli de jocuri de noroc.
În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.700 de lei.
Tot în cadrul acțiunilor, doi minori, de 13 și 14 ani au fost prinși în flagrant, când sustrăgeau bani din cutia special destinată a unui aparat automat de pe strada Smârdan din Pitești. Asupra acestora a fost găsită o cheie artizanală confecționată pentru deschiderea cutiei, precum și o sumă de bani.
Incidentul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 ianuarie.
Cei doi minori au fost conduși la sediul poliției, poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind în curs sub supravegherea unității de Parchet competente.
Sursă foto: IPJ Dolj/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Peste 140 de sancțiuni aplicate de jandarmii argeșeni în ultimele două săptămâni














