anchetaonline.ro

Anunț Infotrafic: Cum se circulă pe A1 București – Pitești și drumurile naționale

de | 09.02.2026 08:57 | Eveniment, Județean, Național

Reprezentanții Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române că, la această oră, pe principalele artere, autostrăzile A0 Centura București, A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A7 Ploiești – Adjud, DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, având în vedere ploile din ultimele ore.

Șoferii sunt informați că vizibilitatea în trafic este bună. De asemenea, pe autostrada A3 București – Ploiești, tronsonul kilometric 43 – 52, se semnalează precipitații sub formă de ninsoare. Situația este similară pe mai multe drumuri din țară, cum ar fi în județele Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Prahova. Potrivit Centrului Infotrafic, utilajele de deszăpezire acționează în zonele afectate, nefiind restricții de trafic.

În același timp, autoritățile amintesc că circulația pe DN7C (Transfăgărășan), pe tronsonul kilometric 61+500 metri – 61+750 metri, în zona localității Arefu, este închisă până la data de 20 martie.

Măsura este necesară în vederea executării unor lucrări de retehnologizare a amenajării hidrotehnice Vidraru (înlocuire grătare aferente barajului), lucrări care presupun staționarea unei macarale pe partea carosabilă.

Acestea vor fi executate în intervalele orare 08:00 – 11:00 și 13:00 – 18:00, de luni până joi (pentru a asigura și circulația riveranilor în anumite perioade), respectiv 08:00 – 11:00, de vineri până duminică (pentru a permite și tranzitul turiștilor)”, informează CentrulInfotrafic.

Și pe DN7C, între Piscu Negru și Bâlea Cascada, traficul rutier este închis pe timp de iarnă. Șoferii vor putea circula pe acest sector kilometric la începutul sezonului cald.

Foto: News.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenţie! „Metoda tirbuşonul” – un nou tip de înşelăciune. Escrocherie în numele Ramada și nu numai!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Centrul INFOTRAFIC