anchetaonline.ro

Deputatul Emanuel Ungureanu cere DNA explicații despre dosarul zborurilor Nordis-Ciolacu

de | 09.02.2026 13:26 | Național, Politic

Deputatul USR Emanuel Ungureanu solicită public explicații din partea DNA în legătură cu dosarul privind zborurile Nordis ale fostului premier Marcel Ciolacu, reclamând întârzieri majore în instrumentarea plângerii penale depuse în decembrie 2024. Parlamentarul acuză conducerea DNA de lipsă de transparență și ridică suspiciuni privind posibile influențe politice, în contextul unui dosar care vizează prejudicii de milioane de euro și peste 1.200 de persoane păgubite.

„Acum câteva zile, am aflat că plângerea penală pe care am făcut-o pe 30 decembrie 2024 a ajuns cumva în atenția procurorilor. Suspiciunea mea este că domnul Voineag vrea să îl răsplătească pe domnul Ciolacu pentru șefia DNA și cred că vrea să fie albit acest dosar, așa cum au fost albite și dosarul domnului Bodog, și dosarul domnului Tudorache. Cei 1.200 de păgubiți în afacerea de tip mafiot Nordis au nevoie de răspunsuri, ce s-a făcut cu banii lor și dacă nu cumva o parte din ei s-au scurs și în buzunarul domnului Ciolacu și al acelui grup infracțional care a păcălit mulți români și a produs o pagubă de câteva milioane de euro”, a declarat, săptămâna trecută, deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit comunicatului remis presei.

Totodată, parlamentarul USR a mai arătat că a fost citat, în calitate de martor, de către DNA Suceava, la o adresă greșită, deși era mult mai ușor să fie chemat la structura centrală, dată fiind calitatea de deputat.

Sursă foto: screenshot FB Emanuel Ungureanu

„Am fost citat să dau detalii despre ceea ce știe toată țara, că domnul Ciolacu a zburat cu jeturi private de la Nordis fără să justifice, în declarația de avere, aceste zboruri de lux. Întrebarea care se pune este dacă are curaj domnul Voineag să se pună cu cel care l-a numit la șefia DNA, știind faptul că justiția din România este controlată de doamna Lia Savonea și de către PSD. Și ce se întâmplă cu cei 1.200 de oameni țepuiți de Vicol, de Ciolacu și gașca lor?”, a mai adăugat Emanuel Ungureanu.

Sursă foto: colaj Ancheta/ screenshot FB Emanuel Ungureanu și Facebook TAROM.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Trei moțiuni simple, astăzi la vot în Senat: Opoziția provoacă Guvernul pe extern, apărare și educație

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Emanuel Ungureanu | Marcel Ciolacu | Nordis | Uniunea Salvați România | USR