O anchetă de amploare a polițiștilor din Capitală a scos la lumină o serie de nereguli grave privind comercializarea fructelor. O firmă este suspectată că a pus la vânzare peste 12 tone de portocale cu conținut ridicat de pesticide.
Mai exact, reprezentanții companiei schimbau ambalejele și eticheta, astfel încât să produsele să pară provenite din Grecia, deși erau aduse din Egipt, arată News.ro.
Cercetările au arătat că metoda ar fi fost folosită pentru a masca nivelul ridicat de pesticide și pentru a permite vânzarea portocalelor prin intermediul unui lanț de hypermarketuri. Mai mult, veniturile obținute nu ar fi fost înregistrate în documentele contabile ale firmei.
Joi dimineața, polițiștii au descins în mai multe locații din București, Ilfov și Ialomița, fiind puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară.
Astăzi, 12 februarie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, transmite Poliția Capitalei.
De asemenea, 12 persoane, suspecți și martori, vor ajunge la audieri. Cercetările continuă în acest caz.
Foto Freepik
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












