Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sฤnฤtฤศii, modificarea Legii nr. 339/2005 privind regimul substanศelor stupefiante ศi psihotrope, anunศฤ ministrul Sฤnฤtฤศii, Alexandru Rogobete.
Acesta precizeazฤ cฤ actualizarea legii este necesarฤ pentru alinierea la reglementฤrile internaศionale ศi pentru a rฤspunde unei realitฤศi pe care nu o putem ignora: โapar constant substanศe noi, cu efecte psihoactive puternice ศi potenศial ridicat de abuz.โ
รn ceea ce priveศte scopul, acesta este unul clar, afirmฤ ministrul ศi anume protejarea sฤnฤtฤศii populaศiei ศi reducerea consumului de droguri.
Piaศa ilicitฤ se adapteazฤ rapid, iar statul trebuie sฤ rฤspundฤ la fel de rapid ศi ferm.Limitฤm riscul de trafic, de utilizare รฎn scopuri ilicite ศi de consum abuziv, รฎn afara cadrului medical.
Aceastฤ modificare face parte din politica fermฤ de combatere a consumului de droguri pe care o susศin la Ministerul Sฤnฤtฤศii: reducerea consumului, prevenศie ศi intervenศie timpurie.
Am spus constant cฤ trebuie sฤ fim fermi รฎn controlul substanศelor periculoase, dar รฎn acelaศi timp sฤ rฤmรขnem centraศi pe protejarea sฤnฤtฤศii publice ศi pe sprijin pentru persoanele vulnerabile.โ, mai transmite ministrul.ย
Imoortant de precizat este faptul cฤ un numฤr de ศase substanศe noi au fost incluse รฎn categoria celor aflate sub control strict, iarย Hexahydrocannabinolul (HHC) a fost reรฎncadrat รฎn categoria substanศelor psihotrope supuse aceluiaศi regim.
Este o decizie care รฎnchide breศe legislative ศi asigurฤ aplicarea consecventฤ a controlului.โ, anunศฤ Alexandru Rogobete.ย
Acesta informeazฤ de asemenea cฤ a completat lista preparatelor care conศin astfel de substanศe ศi a stabilit o regulฤ simplฤ: orice produs urmeazฤ regimul celei mai strict controlate componente.
Nu mai existฤ posibilitatea evitฤrii controlului prin formule sau combinaศii artificiale.โ
Totodatฤ a รฎntฤrit responsabilitatea รฎn circuitul legal. Medicamentele care conศin substanศe aflate sub control strict vor putea fi manipulate ศi eliberate exclusiv de farmacist. Unitฤศile ศi transportatorii autorizaศi au obligaศii clare pentru prevenirea deturnฤrii din circuitul legal, iar distrugerea acestor substanศe se face doar รฎn condiศii reglementate, sub control.
รntฤrim astfel protecศia sฤnฤtฤศii publice ศi limitฤm accesul la substanศe care pot face rฤu, fฤrฤ a afecta tratamentele de care pacienศii au nevoie.Mulศumesc echipei Ministerului Sฤnฤtฤศii ศi profesioniศtilor implicaศi รฎn acest proces legislativ pentru rigoare ศi responsabilitate. Este o intervenศie legislativฤ necesarฤ, construitฤ tehnic ศi aplicatฤ ferm.”, a mai adฤugat Alexandru Rogobete.
Foto: Facebook Alexandru Rogobete
Citiศi, de asemenea, peย anchetaonline.ro

























