anchetaonline.ro

Criza apei din Curtea de Argeș: PNL propune investiții urgente și suspendarea plății apei

de | 16.02.2026 10:42 | Administrație, Curtea de Argeș, Politic

Criza apei potabile care afectează aproape 50.000 de locuitori din Curtea de Argeș și localitățile învecinate generează presiuni tot mai mari asupra administrației locale. Cosmin Petrescu, președintele PNL Curtea de Argeș și consilier local, solicită convocarea de urgență a Consiliului Local pentru adoptarea unor măsuri imediate: alocarea excedentului bugetar pentru modernizarea infrastructurii de apă și suspendarea facturării de către Aquaterm până la confirmarea potabilității de către Direcția de Sănătate Publică. Liberalul susține că protejarea sănătății publice trebuie să devină prioritatea absolută a administrației.

”Criza apei potabile care afectează aproape 50.000 de locuitori din Curtea de Argeș și localitățile învecinate impune măsuri urgente și decizii ferme din partea administrației locale. În calitate de consilier local și președinte al PNL Curtea de Argeș, solicit convocarea de urgență a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, care să aibă loc marți, având ca obiectiv adoptarea unor hotărâri esențiale pentru gestionarea acestei situații de urgență.

Primul proiect de hotărâre pe care îl propun vizează alocarea integrală a excedentului bugetar al municipiului Curtea de Argeș pentru investiții urgente în infrastructura de apă – modernizarea stației de tratare, reabilitarea rețelei și realizarea lucrărilor necesare pentru asigurarea apei potabile în condiții de siguranță. Într-o criză care afectează sănătatea publică, toate resursele financiare disponibile trebuie direcționate cu prioritate către rezolvarea acestei probleme”, punctează în deschiderea mesajului public, consilierul local liberal Cosmin Petrescu.

Cosmin Petrescu cere acțiune imediată în criza apei

Mai departe președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, a propus alocarea de fonduri suplimentare pentru modernizarea infrastructurii de apă și suspendarea facturării serviciului de către Aquaterm până la confirmarea potabilității de către Direcția de Sănătate Publică. Cosmin Petrescu subliniază că protejarea sănătății publice trebuie să fie prioritatea absolută a administrației locale și că deciziile trebuie luate fără întârziere.

apa in curtea de arges - Criza apei din Curtea de Argeș: PNL propune investiții urgente și suspendarea plății apei

”Încă din luna decembrie, am solicitat sa se aloce mai multi bani, tocmai pentru a preveni agravarea situației și pentru a oferi comunității o soluție concretă și sigură. Lipsa de acțiune a administrației a dus la prelungirea acestei crize și la afectarea directă a zeci de mii de oameni.

Al doilea proiect de hotărâre propune suspendarea facturării apei de către societatea Aquaterm până în momentul în care Direcția de Sănătate Publică va confirma oficial că apa este potabilă și sigură pentru consum. Este o măsură de corectitudine și respect față de cetățeni. Oamenii nu pot fi obligați să plătească pentru un serviciu care nu respectă standardele minime de siguranță.

Consiliul Local are obligația morală și administrativă să adopte aceste măsuri fără întârziere. Protejarea sănătății cetățenilor și rezolvarea crizei apei trebuie să fie prioritatea absolută a administrației locale.

Curtea de Argeș are nevoie de soluții. Are nevoie de responsabilitate. Are nevoie de acțiune imediată”, a mai precizat președinte PNL Curtea de Argeș, consilierul local Cosmin Petrescu.

Foto descriptiv. Sursă foto: colaj Ancheta/ FB Cosmin Petrescu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

„Așa arată apa pe care o folosesc oamenii din Curtea de Argeș — în România anului 2026!” Ponta lansează acuzații dure

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: apă | Cosmin Petrescu. | Curtea de Argeş | Partidul Național Liberal filiala Argeș | PNL