anchetaonline.ro

PITEȘTI: Au demolat o construcție fără autorizație! Poliția a intervenit

de | 16.02.2026 17:03 | Eveniment, Pitești

Incident grav descoperit luni, 16 februarie, în municipiul Pitești. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control au fost sesizați cu privire demolarea unei construcții de pe strada Teilor.

La fața locului s-au deplasat polițiștii locali pentru a efectua verificări. Aceștia au constatat că respectiva construcție a fost demolată fără autorizație.

În urma controlului, polițiștii locali au întocmit proces-verbal de constatare și sancționare, conform Legii nr. 50/1991, care prevede că orice lucrare de construire sau desființare se poate realiza doar pe baza unei autorizații emise legal, cu respectarea documentațiilor de urbanism.

Pentru astfel de fapte, legea prevede sancțiuni usturătoare, amenda fiind cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei, în funcție de gravitatea situației.

Construcție demolată.

Construcție demolată. Foto Poliția Locală Pitești

Conform Legii nr. 50/1991, republicată, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza unei autorizații de construire/desființare, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate de administrația publică locală.

În acest sens, polițiștii locali cu atribuții în disciplina în construcții și afișaj stradal din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești desfășoară zilnic acțiuni de verificare, atât în baza sesizărilor primite de la cetățeni, cât și prin autosesizare, în scopul identificării și verificării lucrărilor de construire executate, precum și al respectării legislației în vigoare”, transmit reprezentanții Poliției Locale Pitești.

Foto (descriptiv) musatoiu.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Arbori tăiați ilegal în Nucșoara. Bărbat prins în flagrant

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poliția Locală Pitești