Informații noi în cazul accidentului de aseară de pe DN 73, în urma căruia cinci persoane, trei minori și doi adulți, au ajuns la spital.
Accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Cum s-a întâmplat accidentul
Din verificările preliminare efectuate de polițiști a rezultat că o femeie de 24 de ani, din comuna Șirineasa, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe sensul de deplasare Pitești către Câmpulung, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autoturismul condus de tânăra de 24 de ani a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
După impact, mașina condusă de tânăra de 24 de ani și-a continuat deplasarea pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, tot din municipiul Slatina.
În urma accidentului, cinci pasageri — trei minori cu vârste între 5 și 10 ani și doi adulți de 32 și 35 de ani — au suferit răni ușoare și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră alcool. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, transmite IPJ Argeș.
Sursă foto: MJ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
UPDATE: Accident cu 6 victime pe DN 73. Trei copii, printre răniți













