anchetaonline.ro

Vreme rece, ninsori, viscol și polei până duminică dimineață. Cod galben în Argeș

de | 20.02.2026 11:01 | Eveniment, Județean, Național

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, 20 februarie, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, precipitații însemnate cantitativ, inclusiv ninsori, și viscol, valabilă până duminică dimineața, și care vizează 16 județe, inclusiv Argeș, și Municipiul București.

Potrivit meteorologilor, începând din după-amiaza zilei de astăzi și până sâmbătă seara, vântul se va intensifica treptat: la început în sudul Moldovei, Muntenia și Carpații de Curbură, apoi și în sud-estul Olteniei și Dobrogea. Se vor înregistra rafale de 50–60 km/h, iar local, 65–70 km/h.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă, 20/21 februarie, vor fi precipitații însemnate cantitativ, la început mixte, ceea ce poate duce la formarea de polei și ghețuș, apoi va ninge, cu excepția zonei litoralului unde se așteaptă ploaie.

Va fi viscol și vizibilitatea va scădea sub 100 m.

De asemenea, ANM anunță că se va depune strat de zăpadă, neuniform, cu grosimi în general de 15-20 cm, iar cantitățile de apă acumulate vor fi de 15-30 l/mp.

harta.svg - Vreme rece, ninsori, viscol și polei până duminică dimineață. Cod galben în Argeș

cod portocaliu Argeș. Sursa Foto: Digi 24/Shutterstock

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se oprește apa duminică în Pitești! Vezi zona afectată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole