Piața auto europeană a început anul 2026 pe minus. Cele mai recente date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că, în prima lună a anului, înmatriculările de autoturisme noi din Uniunea Europeană au scăzut cu 3,9% față de ianuarie 2025, ajungând la un total de 799.625 unități.
Din totalul autoturismelor înmatriculate în UE, în ianuarie, 154.230 unitati au fost full electrice, în urcare cu 24,2%, acestea reprezentând 19,3% din piață. De asemenea, 387.105 unități au fost modele hibride, în creștere cu 16% comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Potrivit sursei citate, au fost înregistrate scăderi ale înmatricularilor de autoturisme noi comparativ cu ianuarie 2025 în Franta (-6.6%) și Germania (-6.6%), în timp ce în Spania (+1.1%) și Italia (+6.2%) au crescut înmatriculările.
România se situează pe poziția 17 în UE, cu 7.927 autoturisme noi înmatriculate în ianuarie 2026, ceea ce reprezintă o scădere de 33,5% față de ianuarie 2025. Dintre acestea, 974 au fost modele full electrice (-16,3%), iar 4.642 hibride (-12,1%).
În clasamentul constructorilor, lider rămâne Volkswagen Group, cu 256.728 unități înmatriculate, în scădere cu 3,8%. Pe locul doi se află Stellantis, cu 164.436 unități și o creștere de 6,7%, urmat de Renault Group, care a înmatriculat 83.201 mașini, în scădere cu 15%.
Dintre acestea, 31.819 de autoturisme au fost marca Dacia, consemnând una dintre cele mai mari scăderi din piață: –35% față de ianuarie 2025.
În același interval, autoturismele Ford au totalizat 31.385 unități înmatriculate, în scădere cu 13,1% comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Foto captură Observator News/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bilanț IPJ Argeș 2025: infracționalitatea, la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani













