Un accident rutier grav a avut loc astăzi după-amiază pe DN 14, între localitățile Agârbiciu și Șeica Mare, în județul Sibiu. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune frontală, în urma căreia 2 bărbați și-au pierdut viața, iar o tânără de 15 ani a ajuns la spital în stare gravă.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii sibieni cu trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o ambulanță SAJ. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și oamenii legii.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 34, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bazna, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 45 ani, din Mediaș.
În urma impactului dintre cele două vehicule, trei persoane au rămas încarcerate. Este vorba despre cei doi șoferi și o tânără de 15 ani.
Cei trei au fost scoși din mașini de pompieri și predați echipajelor medicale. Din păcate, cei doi șoferi erau inconştienţi, în stop cardio-respirator.
Adolescenta de 15 ani era conștientă, însă suferise multiple traumatisme.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, nici unul dintre cei doi bărbaţi nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acestora. Tânăra în vârstă de 15 ani a fost transportată la CPU Luther în stare gravă”, a transmis ISU Sibiu, potrivit news.ro
Pe durata intervenției echipelor specializate, traficul rutier a fost oprit complet pe ambele sensuri ale drumului național.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Sursă foto: ISU Sibiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Circulaţie închisă pe DN 67C, între Novaci şi Rânca, din cauza viscolului













