anchetaonline.ro

Experiență artistică unică la Pitești: Costin Brăteanu și Horia Bojin expun la Galeria Metopa până pe 22 martie

de | 25.02.2026 09:56 | Lifestyle, Pitești

Expoziția „Între Sacru și Mistic” aduce la Galeria Metopa o întâlnire aparte cu pictura și sculptura în bronz, într-un dialog vizual despre limitele realității și vibrația interioară a ființei. Miercuri, 4 martie, de la ora 18.00, artiștii timișoreni Costin Brăteanu și Horia Bojin propun publicului piteștean o experiență artistică intensă, curatoriată de Daniel Preduț, președintele UAP Filiala Pitești. Expoziția poate fi vizitată până pe 22 martie.

Sursă foto: Costin Brăteanu Sursă foto: Costin Brăteanu Sursă foto: Costin Brăteanu

Publicul fidel expozițiilor de artă și Galeriei ”Metopa” este invitat să participe miercuri, 4 martie, ora 18.00 la o întâlnire revelatoare cu   pictura și sculptura în bronz, surprinsă în contextul vizual generos al pendulării  între sacru și mistic. Artiștii pregătiți să dialogheze, prin intermediul lucrărilor cu piteștenii sunt pictorul COSTIN BRĂTEANU și sculptorul HORIA BOJIN, doi timișoreni care se conformează deja unei alte ordini a trăirii, unei altfel de structurări a vibrației. COSTIN BRĂTEANU transfigurează experiențele limită, considerând că acestea sunt, în ultimă instanță, interfețe între niveluri diferite ale realității, în timp ce HORIA BOJIN creează spațiul necesar pentru ca ființa umană să pășească, în mod decisiv, în opera de artă. Materia trece, în cazul amândurora, de la stadiul de acțiune, de intenție în mișcare la stadiul de contemplare.

Curatorul evenimentului este Daniel Preduț, președinte al U. A. P. Filiala Pitești. Cuvântul de deschidere va fi rostit de poeta Denisa Popescu-Martin și istoricul de artă Lavinia Vieru.

Galeria de artă Metopa este situată în Piața General Vasile Milea la nr. 4 Pitești.

Foto descriptiv. Sursă foto: Costin Brăteanu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ce rol joacă Coca-Cola HBC Ploiești în economia României? Declarațiile deputatului PSD Cătălin Mîndroc după vizita oficială

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Costin Brăteanu | Galeria Metopa | Horia Bojin | Pitești