Procurorul-șef al DIICOT Pitești, Antonia Diaconu a susținut astăzi, 25 februarie interviul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Întrebată cum vede politica de digitalizare a instituţiei, Antonia Diaconu a precizat faptul că este nevoie o digitalizare reală, care să elimine transportul fizic al dosarelor între structurile teritoriale şi sediul central, conform news.ro.
Pe digitalizare în mod evident trebuie un pic să ne îndepărtăm de copiile inutile, de transportul fizic de documente, de cărat dosare dintr-o parte într-alta, care consumă timp şi energie şi bani. În momentul de faţă încă cărăm dosare, rechizitorii din teritoriu la Bucureşti, să fie semnate fizic de către procurorul superior, care întorc ulterior în teritoriu pentru a fi depuse către tribunalele sau curţile de apel respective”
Antonia Diaconu.a atras atenţia că această practică nu este doar ineficientă, ci şi periculoasă, în timpul transportului documentele ar putea fi compromise.
Avem atâtea semnături digitale la dispoziţie, avem posibilităţi să putem să le integrăm într-un cadru legal, să putem să folosim, toată lumea foloseşte, e important să fie totul foarte securizat. Dar după ce îţi asiguri componenta de securitate să poţi să faci schimb de informaţii mult mai rapid. Este şi o vulnerabilitate să cari dosarele cu maşina încă în momentul ăsta. Şoferul poate să facă un accident pe autostradă şi să ai dosarul la dispoziţia tuturor”, a transmis procurorul.
Antonia Diaconu a precizat în timpul interviului organizat de Ministerul Justiției faptul că este important ca manager să știi cum să te raportezi la oameni.
DIICOT presupune un ritm mai alert, cel puțin la anumite tipuri de infracțiuni.
Este important ca manager să știi cum să te raportezi la oameni”.
Totodată a vorbit și despre faptul că inteligenţa artificială ar putea fi un sprijin procurorilor DIICOT.
Poate fi un sprijin, nu poate fi un substitut al procurorului, dar un sprijin poate să fie, cel puţin în dosarele DIICOT unde sunt volume foarte mari de date, poate să sintezeze poate să coreleze sub supravegherea unui specialist şi a unui procuror, evident”, a mai adăugat Antonia Diaconu.
Interviul poate fi vizionat AICI.
Rezultatele procedurii vor fi făcute publice pe 2 martie, atunci când ministrul Justiției va transmite propunerile către Secția pentru procurori a CSM, pentru obținerea avizului consultativ.
Dacă avizul este favorabil, propunerile vor fi înaintate președintelui Nicușor Dan, care poate accepta sau poate refuza motivat numirile.
În cazul unui aviz negativ, ministrul Justiției va organiza un nou interviu pentru candidatul respins.

Sursa foto: Facebook
Procurorul-șef al DIICOT Pitești, Antonia Diaconu după interviul de astăzi: „Orice s-ar întâmpla în continuare eu îmi pot spune că am făcut tot ce ține de mine personal.”
Am primit multă susținere și multe felicitări, unele de la oameni pe care nu-i cunoaștem până azi și aș vrea să mulțumesc tuturor.Am încercat să prezint în cele peste 2 ore de interviu, ideile mele și problemele identificate, intr-un mod cât mai accesibil și concret și sper că am reușit.Orice s-ar întâmpla în continuare eu îmi pot spune că am făcut tot ce ține de mine personal.Îmi doresc o justiție curajoasă, echilibrată, orientată spre cetățean și în fața căreia să fim toți egali. Și care să comunice.”, a transmis Antonia Diaconu pe pagina de Facebook.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Procurorul-șef al DIICOT Pitești, Antonia Diaconu, intră în cursa pentru șefia DIICOT














