anchetaonline.ro

Unde duci gratuit deșeurile voluminoase în Mioveni? Punct de colectare DEEE și mobilier vechi

de | 27.02.2026 11:08 | Administrație, Mioveni

Locuitorii din Mioveni au la dispoziție un punct special pentru colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, amenajat în zona Racovița, pe strada Piscul Ilinii, la circa 500 de metri de baza pantei spre Institutul de Cercetări Nucleare. Sunt acceptate piese de mobilier, saltele, obiecte sanitare și electrocasnice întregi, însă anvelopele, deșeurile periculoase sau menajerele amestecate sunt strict interzise. Predarea se face doar pe bază de programare telefonică, în intervale orare bine stabilite.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Administrația locală din Mioveni anunță că la punctul de colectare sunt acceptate doar:

  • piese de mobilier uzat (dulapuri, mese, scaune, canapele, fotolii, comode);
  • saltele și covoare;
  • obiecte sanitare;
  • electrocasnice și echipamente electronice care nu au fost dezmembrate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că este interzisă abandonarea deșeurilor la platformele de colectare din oraș. Persoanele care nu respectă această obligație vor fi sancționate conform prevederilor legale.

Transportul deșeurilor până la punctul de colectare revine în responsabilitatea persoanelor care solicită ridicarea, acestea având obligația de a asigura predarea corespunzătoare a materialelor.

Nu sunt acceptate:

  • anvelope;
  • deșeuri menajere amestecate;
  • deșeuri cu conținut de azbest;
  • materiale explozive;
  • seringi;
  • medicamente.

Programările se fac exclusiv la numărul de telefon: 0348/455.444 – Corp Control, doar în următorul interval:

  • Luni: 08:00–16:00
  • Joi: 08:00–17:00.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Descoperire neașteptată în fața unei bănci din Curtea de Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DEEE | Mioveni