Luna februarie a adus sancțiuni pentru șoferii din Pitești. Poliția Locală a aplicat nu mai puțin de 508 amenzi, în valoare totală de 148.450 de lei, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului rutier.
Controalele au vizat în special opririle și staționările neregulamentare, ocuparea abuzivă a locurilor destinate persoanelor cu dizabilități și respectarea regimului parcărilor de reședință.
Cele mai multe sancțiuni (333) au fost date pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Alte 139 de amenzi au vizat nerespectarea hotărârilor Consiliului Local privind parcările și utilizarea domeniului public.
În plus, 23 de șoferi au fost sancționați pentru ocuparea nelegală a locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități, iar alte abateri au fost constatate în baza legislației privind ordinea publică.
Acțiuni în zona școlilor din Pitești
De asemenea, polițiștii locali au fost prezenți zilnic în zona unităților de învățământ, unde au dirijat traficul pentru a preveni blocajele și incidentele, mai ales la orele de vârf. Măsurile au făcut parte din planul național pentru creșterea siguranței elevilor.
Tot în luna februarie, au fost dispuse 62 de măsuri speciale în zonele unde se desfășoară lucrări edilitare, pentru a evita ambuteiajele și a asigura respectarea restricțiilor temporare de circulație.
„Au fost dispuse 62 de măsuri specifice în zonele în care se execută lucrări edilitare la infrastructura rutieră, prin monitorizarea respectării restricțiilor temporare de circulație și prevenirea blocajelor, în colaborare cu Administrația Domeniului Public, Salpitflor Green S.A., Apă Canal 2000 S.A., S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. și S.C. Hidro Gaz Pipe S.R.L.
Poliția Locală Pitești va continua acțiunile pentru combaterea indisciplinei în trafic și pentru consolidarea unui climat de siguranță și respect față de domeniul public.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte normele legale privind circulația și parcarea autovehiculelor, să evite ocuparea abuzivă a locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități și să manifeste responsabilitate în trafic”, au transmis, vineri, reprezentanții Poliției Locale Pitești.
Foto Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Descoperire neașteptată în fața unei bănci din Curtea de Argeș













