Forțele Terestre Române au început transportul noilor autovehicule tactice blindate COBRA II către unități militare din țară. Armata României anunță că în perioada 4–18 martie, coloane militare vor circula pe drumurile publice, plecând de la Centrul 84 Mentenanță și Recepție către mai multe garnizoane. Primul transport, format din 20 de vehicule blindate, a avut loc pe 4 martie, pe direcția Brăila. Acțiunea face parte din procesul logistic de introducere în serviciu a noii tehnici militare destinate creșterii capacității operaționale a armatei.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în perioada 4 – 18 martie, autovehicule tactice blindate COBRA II se vor deplasa de la Centrul 84 Mentenanță și Recepție din București către unități ale Forțelor Terestre Române, în cadrul procesului de distribuire a noii tehnici intrate în dotare.
Deplasarea se va realiza pe roți, în coloane militare, pe drumurile publice.
Primul transport, format din 20 de autovehicule, s-a desfășurat în data de 4 martie, pe direcția Brăila.
Prezența acestor coloane pe drumurile publice face parte din activități logistice planificate pentru introducerea în serviciu a noilor echipamente destinate creșterii capacității operaționale a Forțelor Terestre.
”Rugăm participanții la trafic să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se deplasează aceste coloane”, transmit cei din Armata României.
Sursă foto: FB Armata Romaniei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vrei să vinzi la Simfonia Lalelelor 2026? 3 zone comerciale și termenul limită: 20 martie













