Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman, având peste 500 de funcții esențiale pentru menținerea vieții. Printre acestea se numără detoxifierea organismului, procesele metabolice, depozitarea și activarea vitaminelor și mineralelor, coagularea sângelui, sinteza enzimelor, rolul imunologic și digestia. În plus, ficatul are o capacitate remarcabilă de regenerare, iar organismul poate funcționa chiar și cu aproximativ 10% din capacitatea sa.

Foto: unsplash.com
Una dintre afecțiunile frecvent întâlnite ale acestui organ este steatoza hepatică, cunoscută popular sub denele de ficat gras. Aceasta apare atunci când în celulele hepatice se acumulează o cantitate excesivă de grăsime. Deși în fazele incipiente poate fi considerată o problemă minoră și reversibilă, în timp afecțiunea poate evolua către hepatită sau chiar ciroză hepatică. Evoluția depinde în mare măsură de procesul inflamator, de stadiul bolii și de gradul de afectare a celulelor hepatice.

Foto: cabinetuldediabet.ro
Potrivit specialiștilor Kara Med, ficatul gras este de multe ori descoperit întâmplător, în urma unei ecografii abdominale de rutină. În alte situații, pacienții ajung la medic acuzând dureri în zona subcostală sau abdominală, apărute frecvent după excese alimentare sau consum de alcool.

Foto: unsplash.com
Analizele de laborator pot indica valori normale, însă uneori transaminazele (AST și ALT) și GGT pot fi ușor crescute. Dacă aceste valori depășesc de peste trei ori limitele normale, medicii pot vorbi deja despre hepatită steatozică, situație care indică accentuarea inflamației și apariția disfuncției celulare. De asemenea, pot apărea valori crescute ale proteinei C reactive, fibrinogenului, VSH-ului sau fosfatazei alcaline. În anumite cazuri, trigliceridele și glicemia pot fi mai mari decât normalul, însă acest lucru nu este obligatoriu. Markerii virali sunt utilizați pentru a exclude cauzele infecțioase ale bolilor hepatice, iar investigația FibroScan poate indica stadiul steatozei hepatice și gradul de inflamație al ficatului, transmit specialștii Kara Med.

Foto: unsplash.com
Ce soluții există pentru tratarea ficatului gras
Tratamentul steatozei hepatice depinde în mare măsură de cauza care a determinat apariția acesteia. În prezent, nu există un tratament medicamentos universal valabil pentru toți pacienții.
În multe situații, tratamentul medicamentos nici nu este necesar, iar abordarea terapeutică se concentrează pe eliminarea factorilor care au declanșat boala. Printre măsurile recomandate se numără:
- scăderea în greutate, însă fără diete drastice sau rapide;
- medicamente care combat rezistența la insulină, în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2;
- tratamentul dislipidemiei;
- administrarea acidului ursodeoxicolic, în anumite situații.

Foto: cabinetuldediabet.ro
În majoritatea cazurilor, steatoza hepatică poate fi reversibilă chiar și în 2–4 săptămâni – sunt de părere speciialiiștii – dacă este eliminat factorul declanșator, precum:
- consumul excesiv de alcool,
- dulciuri sau
- grăsimi saturate.
Activitatea fizică regulată și hidratarea adecvată sunt, de asemenea, esențiale pentru sănătatea ficatului.
Unele studii au arătat că suplimentele cu vitamina E pot avea efecte benefice în anumite cazuri.

Cabinetul KARA MED DIABET din Pitești, coordonat de Dr. Amorina Ionela Dumitrescu Soare pune la dispoziția pacienților următoarele servicii:
- Consultații în diabet și boli metabolice: stabilirea diagnosticului, elaborarea unui plan terapeutic și evaluări periodice.
- Consultații de nutriție: nutriție pentru slăbit, stil de viață sănătos și nutriție terapeutică.
Important! Consultatii medicale și tratamente gratuite, decontate de Casa de Asigurări de Sanatate – Argeș!

Adresa: Calea Craiovei, nr.126, bloc P4, Pitești, jud. Argeș
Email: asoare@cabinetuldediabet.ro / amorina.dumitrescu@gmail.com
Site: cabinetuldediabet.ro
Facebook: KaraMed Diabet
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cum controlam Diabetul zaharat? Sfaturile specialiștilor KARA MED













