Primăria Municipiului Pitești a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a podului peste Râul Doamnei, o investiție estimată la 14.807.151 lei inclusiv TVA, cu durata de 8 luni. Proiectul vizează modernizarea celor două poduri existente, amonte și aval, cu o lungime de peste 200 m fiecare și o lățime a suprastructurii de 22,9 m, incluzând două benzi pe sens și trotuare de 2,10 m.
Lucrările cuprind reparații și consolidări ale suprastructurii și infrastructurii, refacerea rampei și a taluzurilor, montarea de parapete noi și protecții anticorozive, hidroizolații și borduri din granit, precum și marcaje și indicatoare rutiere.
Proiectul vizează modernizarea celor două poduri existente, din amonte și din aval, cu următoarele caracteristici:
- lungimea totală: 200,95 m (pod amonte) și 203,85 m (pod aval);
- parte carosabilă: 2 x 7,8 m, cu două benzi de circulație pe sens;
- zonă mediană: 2,5 m;
- trotuare: 2,10 m;
- lățimea suprastructurii: 22,9 m.
”Începem și reabilitarea podului peste Râul Doamnei.
Investiția este de aproximativ 15 milioane lei (cu TVA) și vizează modernizarea celor două poduri (200,95 metri în amonte și 203,85 metri în aval) – inclusiv refacerea părții carosabile, a trotuarelor și a elementelor de siguranță.
Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.”, a punctat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Principalele lucrări de intervenție

Lucrări la suprastructură
- desfacerea straturilor căii de rulare și a zonelor pietonale până la structura de rezistență;
- demontarea parapetelor metalice pietonale și a bordurilor existente;
- desfacerea cuvei din beton din zona mediană și demontarea parțială a consolelor;
- realizarea reparațiilor locale cu mortare speciale la suprastructură și la lisele de parapet;
- realizarea liselor de parapet de siguranță în zona mediană;
- turnarea unui strat suport nou pentru hidroizolație și executarea hidroizolației;
- montarea bordurilor din granit și realizarea grinzii parapetului de siguranță;
- executarea stratului de protecție al hidroizolației și a noii structuri rutiere pentru partea carosabilă și trotuare;
- montarea parapetelor pietonale noi și a parapetelor de siguranță tip H4b;
- montarea dispozitivelor noi pentru acoperirea rosturilor de dilatație;
- realizarea cordoanelor de etanșeizare la marginea părții carosabile și la extremitățile trotuarelor;
- refacerea protecției anticorozive;
- înlocuirea gurilor de scurgere și montarea tuburilor prelungitoare.
Lucrări la infrastructură
- executarea reparațiilor locale cu mortare speciale;
- refacerea protecției anticorozive.
Lucrări la racordările cu terasamentele
- reparații locale ale taluzurilor din zona adiacentă podului;
- reparația scărilor de acces;
- montarea parapetelor pietonale metalice.
Lucrări la rampe
- refacerea straturilor din mixturi asfaltice la rampa București și la rampa Pitești;
- reparația și refacerea trotuarelor la cele două rampe;
- refacerea stratului de uzură al drumurilor laterale la intersecțiile cu rampele.
Lucrări auxiliare
- repoziționarea și protejarea instalațiilor existente sub poduri, în special la capetele acestora;
- realizarea marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor rutiere necesare pe poduri și pe rampe.
Prin acest proiect, administrația locală urmărește creșterea gradului de siguranță pentru participanții la trafic, îmbunătățirea condițiilor de circulație și prelungirea duratei de exploatare a podurilor peste Râul Doamnei.
Sursă foto: FB Primăria Munciipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













