La această oră, în Munții Făgăraș, în zona Capra, la altitudini de peste 1500 m, ninge ușor, iar temperatura este de aproximativ 3°C.
Potrivit ANM, în zona montană, vântul suflă în general moderat, însă în zonele înalte, rafalele pot ajunge la 60-70 km/h, în special în Carpații Orientali.
Stratul de zăpadă nu va suferi variații importante în următoarele ore.
În tradiția populară, ninsoarea înregistrată în general în luna martie, uneori în prima parte a lunii aprilie, este numită zăpada mieilor.
Zăpada mieilor este considerată ultima suflare a iernii și a primit aceast nume deoarece în această perioadă sunt aduşi pe lume mieii, simbolul primăverii.
Potrivit buletinului nivologic emis de ANM, la peste 1800 m, majoritatea pantelor au cruste portante de zăpadă înghețată la suprafață, mai consistente la peste 2000 m și pe versanții umbriți. În profunzime, zăpada are rezistență în creștere, cu excepția unor porțiuni restrânse ce prezintă rezistență medie în zona superioară. În unele văi, depozitele de zăpadă pot depăși 2 metri, iar pe creste se formează cornișe. Există risc moderat (grad 2) de avalanșe de dimensiuni mici și medii, mai ales la supraîncărcări cu turiști sau schiori. În cazuri izolate, la supraîncărcări mari, pot fi dislocate și straturi din profunzime.
Sub 1800 m, stratul de zăpadă este umezit, mai consistent la peste 1600 m. Temperaturile diurne vor fi pozitive la orele amiezilor sub 1600 m, ceea ce poate duce la umezirea și diminuarea stratului de zăpadă. Există risc redus (grad 1) de avalanșe mici pe văile sau pantele cu zăpadă insuficient consolidată, mai ales la supraîncărcări mari.
Atenție, stratul instabil de la suprafață și unele plăci mai vechi de vânt pot fi declanșate ușor la supraîncărcări, deci turiștii și schiorii trebuie să fie precauți.
Sursă foto: captură video Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Agent de poliție reținut pentru mită. Șpaga, sub formă de lemne












