Doamnelor, pregătiți-vă rochiile, domnilor, puneți-vă costumele la patru ace și fiți gata să străluciți la cel mai așteptat eveniment al acestei primăveri: Balul Luminilor. Spectacol, excelență și generozitate – elementele-cheie ale unei seri de neuitat. Organizatorii de la Rotary Club Pitești Unity au fost atenți la toate detaliile, pentru ca evenimentul din 28 martie să fie o experiență completă.
Accesorii personalizate, cu mesajul serii
Invitații vor primi accesorii realizate special pentru acest eveniment, purtând mesajul „Aprindem binele împreună”. Acestea sunt create de Sofy’s Print și vor rămâne o amintire a unei seri dedicate implicării. La Balul Luminilor, fiecare lumină aprinsă va spune aceeași poveste: o comunitate unită, oameni care aleg să se implice și o seară în care lumina devine speranță pentru cei care au nevoie.
Bijuterii exclusive, simbol al apartenenței la o comunitate unită
În același registru al rafinamentului, PRIMERA va prezenta o colecție exclusivă de bijuterii din aur, personalizate cu identitatea Rotary Club Pitești Unity. Aceste piese, realizate special pentru eveniment, vor fi expuse în premieră, fiecare dintre ele reflectând ideea de unitate și implicare.

Balul Luminilor nu înseamnă doar spectacol și eleganță, ci și atenție la fiecare detaliu – de la decor și atmosferă până la elementele simbolice care definesc identitatea evenimentului. Înaintea serii de gală, toate aceste elemente conturează un eveniment care își propune să rămână nu doar în memoria invitaților, ci și în viața comunității.
Invitați de excepție
Doi mari maeștri ai scenei, doi ambasadori ai culturii strămoșești, care au dus numele României și al Republicii Moldova pe întreg mapamondul, vor primi, în semn de recunoaștere a valorilor promovate și a succesului uriaș, distincția de „Membru de Onoare” al Clubului Rotary Pitești Unity. Este vorba despre maestrul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele naiului”, și maestrul Nicolae Botgros, dirijor al Orchestrei „Lăutarii” din Chișinău, două nume cu o puternică rezonanță pentru români de toate vârstele. În cadrul Balului Luminilor, Rotary Club Pitești Unity își reafirmă misiunea de a celebra excelența fără granițe, iar acest demers susține spiritul apartenenței la Districtul Rotary 2241 – România și Republica Moldova.

De asemenea, spectacolul se anunță unul grandios. Apreciatul artist muscelean Marcel Pavel și tenorii Vlad Miriță și Andrei Lazăr vor aduce pe scenă un repertoriu ce traversează granițele dintre clasic și contemporan.

Valentin Precup va fascina prin interpretarea sa la saxofon, iar Cătălin Iancu Jr. va hipnotiza sala prin reprezentația sa la țambal. Îndrăgita interpretă de muzică populară, Mariana Ionescu Căpitănescu, va merge direct la inima invitaților cu melodii din folclorul românesc.


Toți artiștii vor fi acompaniați de Taraful de la Argeș, într-o încântare acustică. Întregul eveniment va fi moderat de către carismatica realizatoare TV, Cristina Herea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














