Un șofer de 49 de ani, din Stoenești a fost sancționat după ce a fost prins beat la volan.
Acesta a fost depistat la data de 26 martie de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr în timp ce conducea un autoturism pe DJ 725, pe raza localității de domiciliu.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
Oamenii legii au întocmit acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările în acest caz sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Sursa foto: ziarulderoman.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Scandal în fața unui club din Pitești! Bărbat de 41 de ani reținut!












