anchetaonline.ro

20 aprilie, zi decisivă: ce schimbări discută liderii PSD după întâlnirea de la Târgoviște?

de | 29.03.2026 11:36 | Județean, Național, Politic

Liderii Partidul Social Democrat din 7 județe s-au reunit la Târgoviște pentru a analiza situația economică tot mai apăsătoare pentru români. Întâlnirea, condusă de Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, a adus în prim-plan măsuri și decizii importante pentru perioada următoare. Membrii Biroului Permanent Județean al PSD Argeș au participat sâmbătă la întâlnirea de lucru a PSD din regiunea Sud-Muntenia, alături de colegii din Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Reuniunea a fost condusă de președintele partidului, Sorin Grindeanu, și de secretarul general, Claudiu Manda. A fost analizat deschis situația economică actuală care se resimte tot mai puternic în buzunarele românilor. Creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare pun presiune pe fiecare familie, iar nivelul de trai este afectat direct. ”În acest context, este evident că direcția în care merge România trebuie corectată.

PSD rămâne partidul care apără interesele tinerilor, seniorilor, persoanelor vulnerabile și ale clasei de mijloc. Nu putem accepta politici care îi lasă în urmă pe cei mulți și nici decizii luate fără consultare, departe de realitatea de zi cu zi a oamenilor.

România are nevoie de măsuri echilibrate și de respect față de cetățeni, nu de improvizații și experimente care costă scump. Nu putem susține la nesfârșit o aparență de stabilitate care nu se traduce în bunăstare pentru români.

Votul intern privind direcția politică a partidului va avea loc pe 20 aprilie. Indiferent de decizia finală, aceasta va fi luată responsabil, cu un singur criteriu clar: interesul românilor trebuie să fie pe primul loc!”, au transmis cei de la PSD Argeș.

Sursă foto: FB PSD Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

15 lei/tichet și 12 ore/zi: Munca din gospodărie poate aduce pensie și asigurare medicală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: