Creșterea accelerată a prețurilor la carburanți a deschis un nou front de tensiune în interiorul Guvernului. PSD a acuzat întârzierea deciziilor și a cerut intervenții rapide, în timp ce Executivul s-a limitat, deocamdată, la măsuri considerate insuficiente.
Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu susține că situația a fost tratată cu prea multă ezitare, în ciuda semnalelor venite din partea miniștrilor social-democrați.
„De peste două săptămâni, colegii noștri din Guvern au pus pe masă soluții concrete pentru a limita impactul scumpirilor. Din păcate, aceste măsuri au fost amânate, iar reacția a fost mult prea lentă pentru gravitatea momentului”, afirmă aceasta.
În opinia sa, primul set de măsuri acceptat de Guvern nu rezolvă problema de fond. „Nu doar că este un început timid, dar este și insuficient. Într-o situație de criză, lipsa de decizie înseamnă, de fapt, asumarea consecințelor pentru milioane de români și pentru mii de companii”, spune deputata PSD.
Ce propune PSD
Social-democrații vin cu un pachet de măsuri care vizează atât populația, cât și mediul economic. Printre propuneri se numără:
▼ reducerea accizelor în funcție de evoluția prețului petrolului;
▼scutirea de TVA pentru o cantitate limitată de carburant, echivalentul unui plin lunar;
▼creșterea compensațiilor pentru transportatori;
▼sprijin direct pentru agricultori prin motorină fără accize și TVA, în limita unui consum standard.
Simona Bucura-Oprescu susține că aceste măsuri nu sunt opționale, ci necesare pentru a evita efecte în lanț.
„Vor vorbim despre costuri care se duc în lanț, de la transport la alimente și servicii. Dacă nu intervenim acum, nota de plată va fi mult mai mare peste câteva luni”, explică aceasta.
Criza, recunoscută oficial. Măsurile – încă în așteptare
Guvernul a anunțat că va declara stare de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere și pregătește o ordonanță de urgență. Printre măsurile discutate se află limitarea exporturilor de motorină, plafonarea adaosurilor comerciale și mecanisme de prevenire a speculei. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a admis că aceste intervenții nu vor putea compensa integral șocurile externe generate de conflictul din Orientul Mijlociu, dar ar putea tempera creșterea prețurilor.
„România nu își permite luxul de a reacționa în reluare. Avem nevoie de decizii clare, asumate și rapide, care să protejeze oamenii și economia. Orice zi de întârziere înseamnă costuri în plus pentru toată lumea”, subliniază Simona Bucura-Oprescu.
Pe fondul scumpirilor, PSD insistă și asupra unui principiu economic simplu: veniturile suplimentare ale statului, generate de prețurile mai mari, trebuie să se întoarcă către populație și firme. „Nu putem cere oamenilor să suporte singuri efectele unei crize externe. Statul trebuie să intervină acolo unde poate și să corecteze dezechilibrele, nu să le lase să se adâncească”, mai spune deputata PSD Argeș.
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: Facebook Simona Bucura-Oprescu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
2 direcții clare la PSD Bogați: Ion Gîrleanu reales pentru un nou mandat












