anchetaonline.ro

Seri de excepție: Copiii Centrului Doina Argeșului au cântat alături de Corul Madrigal

de | 08.04.2026 12:15 | Județean, Lifestyle, Național

Clasa de Canto Muzică Ușoară, coordonată de Marius Bălan în cadrul Centrului Doina Argeșului, a avut onoarea de a fi selectată pentru turneul Săptămâna Patimilor, alături de Corul Național de Cameră MADRIGAL – Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu.

Micii artiști au susținut spectacole în Aula Magna a Universității Naționale de Științe Politehnica București, o sală cu 1000 de locuri, iar biletele pentru concertele din 7 și 8 aprilie 2026 s-au vândut în timp record.

Participarea la acest turneu reprezintă o realizare extraordinară, având în vedere că din mii de copii la nivel național cei de la Argeș au fost aleși pentru a lucra cu profesioniștii Corului Madrigal, prin Programul Național Cantus Mundi.

Sursă foto și video: Marius Bălan Sursă foto și video: Marius Bălan Sursă foto și video: Marius Bălan

Această experiență a oferit elevilor nu doar oportunitatea de a cânta alături de artiști de renume, ci și șansa de a se dezvolta profesional și personal într-un cadru de excelență muzicală. Performanța lor reflectă talentul și munca susținută, dar și sprijinul oferit de Centrul Doina Argeșului pentru promovarea culturii și a muzicii ușoare în rândul tinerilor.

Clasa de canto are peste 40 de cursanți. Talentații coordonați de cunoscutul Marius Bălan, ce a îndrumat copiii de la Școala de Arte Pitești încă din 2009 până în 2019 iar anul acesta a revenit cu forțe proaspete, au participat în nenumărate spectacole organizate de Centrul Doina Argeșului și nu numai. Următorul spectacol unde îi puteți admira este programat pe data de 25 aprilie 2026 de la ora 14 în Parcul Lunca Argeșului cu ocazia Simfoniei Lalelelor 2026.

Pe această cale, coordonatorul Marius Bălan a ținut să mulțumească conducerii Centrului Doina Argeșului pentru susținere. Centru Doina Argeșului este o instituție publică de cultură în subordinea Consiliului Județean Argeș

Sursă foto și video: Marius Bălan

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se dezbate bugetul Piteștiului! Unde se duc banii piteștenilor în 2026

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Corul Madrigal

Ultimele articole