anchetaonline.ro

DNA: Vicepreședintele CJ Marius Nicolaescu și directoarea DGASPC – trimiși în judecată!

de | 08.04.2026 15:47 | Eveniment, Importante, Județean

Lovitură pentru vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, dar și directorul general D.G.A.S.P.C. Argeș, Tatiana Eftime! Procurorii DNA Pitești i-au trimis în judecată în dosarul privind achiziționarea celor cinci locuințe destinate persoanelor cu dizabilități.

Alături de aceștia, DNA a trimis în judecată și alți funcționari publici și oameni de afaceri, dar și pe directorul general adjunct al DGASPC Argeș, Adela Gogoașe.

Șefi ai DGASPC și vicepreședintele CJ Argeș, trimiși în judecată

Anchetatorii susțin că ar fi fost transmise informații confidențiale unui dezvoltator, iar imobilele ar fi fost cumpărate la prețuri supraevaluate, deși nu erau finalizate și nu aveau utilități. Prejudiciul estimat este de aproximativ 316.000 de lei, iar firma implicată ar fi obținut peste 1,1 milioane de lei necuveniți.

Potrivit rechizitoriului, în anul 2023, în contextul implementării proiectelor „Locuințe protejate – siguranță și îngrijire Argeș” și „Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”, cei trei ar fi furnizat informații confidențiale unui om de afaceri, administrator al unei firme de construcții.

Cum s-ar fi folosit de funcțiile publice pentru a avantaja o firmă

Conform procurorilor, suspecții ar fi pus la cale o serie de acțiuni coordonate, desfășurate încă din 2023. Mai exact, funcțiile publice ar fi fost folosite pentru a avantaja firma în cauză.

Funcțiile ocupate de persoanele implicate în cadrul DGASPC Argeș și al Consiliul Județean Argeș le-ar fi fi oferit suspecților acces la informații interne — date care nu erau publice, dar care puteau influența decizii administrative, proiecte sau oportunități economice. Procurorii susțin că aceste informații ar fi fost folosite în mod preferențial, pentru a crea un avantaj competitiv firmei.

WhatsApp Image 2026 04 08 at 15.35.47 - DNA: Vicepreședintele CJ Marius Nicolaescu și directoarea DGASPC - trimiși în judecată!

Începând cu luna ianuarie 2023, în contextul realizării proiectelor „Locuințe protejate – siguranță și îngrijire Argeș” și „Centru Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”, ce vizau achiziția, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (D.G.A.S.P.C.) Argeș, a cinci clădiri destinate persoanelor vulnerabile, inculpații Eftime Tatiana, Nicolaescu Marius-Florinel și Gogoașe Adela, în calitățile anterior menționate, ar fi comunicat inculpatului B.P.S., administrator al SC BEST OIL SORAMA SRL, mai multe informații nedestinate publicității obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la specificațiile tehnice ale viitoarelor imobile care urmau să fie achiziționate, prețul care va fi oferit pentru fiecare imobil, perioada în care urmau să fie făcute achizițiile (în cursul anului 2023), modalitatea de achiziție.

În aceste condiții, între B.P.S., pe de o parte, și funcționarii publici Eftime Tatiana, Gogoașe Adela și Nicolaescu Marius-Florinel, pe de altă parte, ar fi intervenit o „înțelegere” conform căreia B.P.S. urma să realizeze un număr de cinci construcții de tip case de locuit, în orașul Ștefănești (Argeș), conform specificațiilor primite de la ultimii trei, case care urmau să fie achiziționate de către D.G.A.S.P.C. Argeș în cursul anului 2023 la prețul de 140.000 euro / imobil. În acest sens, fiecare dintre cei patru inculpați ar fi desfășurat activități menite să creeze aparența îndeplinirii procedurilor de achiziție publică pe care le derula D.G.A.S.P.C. Argeș”, se arată într-un comunicat transmis miercuri, 8 aprilie, de DNA.

Astfel, conform procurorilor, firma ar fi fost pusă într-o poziție favorabilă înainte ca anumite proceduri sau demersuri să devină oficiale.

Procurorii susțin că anumite acte sau hotărâri ar fi fost adoptate cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, având ca rezultat favorizarea directă a operatorului economic.

Pe de o parte, cei trei funcționari publici ar fi acționat, în perioada ianuarie – iunie 2023, pentru crearea unui aparent cadru legal care să acopere înțelegerea infracțională, inclusiv prin aprobarea unei proceduri de achiziție din care s-ar fi eliminat aspectele legate de folosirea obligatorie a serviciilor unui expert acreditat ANEVAR, întrucât exista riscul ca expertul să stabilească faptul că prețul cerut de vânzător este mai mare decât prețul pieței”, adaugă DNA.

Arhitectul-șef al orașului Ștefănești, acuzat că a avizat construcțiile

În august 2023, instituția ar fi achiziționat cele cinci imobile, deși acestea nu erau finalizate și nu aveau racorduri la utilități esențiale, precum apă, gaze sau canalizare. În același dosar este vizat și arhitectul-șef al orașului Ștefănești la momentul faptelor, Adrian Neagu, acuzat că ar fi confirmat, în documente oficiale, că lucrările îndeplineau condițiile legale de recepție, deși situația din teren ar fi fost diferită.

Procurorii mai susțin că, pentru obținerea documentației necesare, ar fi fost folosite acte falsificate prin intermediul unei firme de proiectare, controlată de soția arhitectului-șef, documente care au stat la baza autorizării construcțiilor.

Cele cinci locuințe

În activitatea de recepție a celor cinci locuințe, inculpatul Neagu Adrian, ca reprezentant al autorității locale emitente a autorizațiilor de construire, ar fi analizat documentația întocmită de societatea SC NEW CONSULTING DESIGN SRL, entitate controlată de soția sa și ar fi atestat în procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor, aspecte care nu corespundeau realității, respectiv faptul că la data de 29 iunie 2023 erau îndeplinite condițiile legale pentru admiterea recepției”, mai arată DNA.

În urma acestor demersuri, prejudiciul estimat pentru DGASPC Argeș este de aproximativ 316.000 de lei, reprezentând diferența dintre prețul plătit și valoarea reală a imobilelor, în timp ce firma implicată,  societatea SC BEST OIL SORAMA SRL, ar fi obținut un folos necuvenit de 1.144.452 lei (reprezentând diferența dintre prețul încasat și costul de producție pentru cele cinci imobile).

În dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii, iar cauza a fost înaintată Tribunalului Argeș pentru judecare.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

DNA a adus experţii să verifice casele cumpărate de DGASPC la Ştefăneşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare: