anchetaonline.ro

Durere fără margini! George, băiatul mort după ce a căzut de la etaj, condus pe ultimul drum

de | 09.04.2026 13:17 | Eveniment, Județean, Pitești

Tragedia care a cutremurat Piteștiul la începutul acestei săptămâni continuă să provoace durere și întrebări. George, băiatul de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc, va fi înmormântat astăzi în localitatea Căldăraru, comuna în care locuiește familia sa.

Minorul se afla într-un apartament administrat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș în momentul producerii tragediei. Copilul ajunsese în sistemul de protecție la începutul acestui an, pe fondul unor probleme grave din familie și din cauza unor acuzații la adresa mamei sale.

Femeia ar fi suspectă că ar fi întreținut relații sexuale cu unul dintre copiii ei. De asemenea, tatăl lui George se afla în închisoare. Cu toate acestea, el își dorea să revină în sânul familiei.

Băiatul trecea printr-o perioadă extrem de dificilă și voia să revină acasă, alături de cei apropiați. La începutul lunii martie, acesta ar fi plecat din apartamentul DGASPC în care era cazat, fiind ulterior găsit de polițiști și readus în grija autorităților.

După producerea tragediei, un val de reacții a apărut în spațiul public. Subprefectul de Argeș, Dragoș Predescu, a solicitat demisia conducerii DGASPC, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a trimis Corpul de Control pentru a verifica modul în care a fost gestionată situația minorului.

Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite toate circumstanțele care au dus la producerea acestui eveniment tragic.

colaj Ancheta/ Foto Pixabay/ Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sfârșit tragic pentru un copil de 12 ani. A murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare: