Controale de amploare efectuate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) înainte de Paște. Aproape două tone de produse au fost retrase din supermarketuri, carmangerii, magazine alimentare, dar și din alte unități economice.
În doar o săptămână, inspectorii au aplicat amenzi de peste 2,15 milioane de lei și au retras de la vânzare 1,9 tone de produse care nu respectau normele de siguranță.
Mii de unități verificate în toată țara
În perioada 31 martie – 7 aprilie 2026, inspectorii au controlat 4.291 de unități, de la supermarketuri și carmangerii, până la restaurante, laboratoare de cofetărie-patiserie, piețe agroalimentare sau depozite frigorifice. Verificările au vizat modul în care sunt produse, depozitate, transportate și comercializate alimentele, dar și respectarea regulilor privind etichetarea și trasabilitatea produselor.
În urma controalelor, au fost aplicate: 274 de amenzi, în valoare totală de 2.150.800 lei, 158 de avertismente, 12 suspendări temporare de activitate, 4 interdicții de funcționare.
De asemenea, inspectorii au retras de la vânzare 1.849 de kilograme de produse, printre care ouă, carne tocată, preparate din carne de pasăre, pește, icre, produse de cofetărie, sucuri și dulciuri.
Nereguli grave descoperite de inspectori
Printre problemele identificate s-au numărat depozitarea necorespunzătoare a peștelui, lipsa condițiilor de igienă, folosirea unor mijloace de transport neigienizate, dar și organizarea unor târguri în spații fără aviz sanitar-veterinar.
Au fost constatate și deficiențe privind întreținerea spațiilor de producție, manipularea necorespunzătoare a alimentelor sau lipsa documentelor obligatorii pentru trasabilitatea produselor.
Reprezentanții ANSVSA au transmis că verificările vor continua în perioada următoare, inclusiv în weekend, scopul acțiunilor fiind ca produsele care ajung pe masa românilor să fie sigure pentru consum.
Foto Facebook ANSVSA
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Update: Accident în Argeș! Mașină răsturnată, bărbat încarcerat













