anchetaonline.ro

Slovenia pregătește un referendum pentru retragerea din NATO?

de | 14.04.2026 16:16 | Pitești, Politic

Noul președinte al Parlamentului Sloveniei, Zoran Stevanović, a anunțat că intenționează organizarea unui referendum privind retragerea țării din NATO, declanșând o dezbatere majoră într-un stat membru al Uniunii Europene. Decizia vine într-un context geopolitic tensionat și este însoțită de mesaje privind o politică externă mai independentă, inclusiv deschiderea către dialog cu Rusia, scrie Kyiv Post, care citează presa slovenă, potrivit celor de la stiripesurse.ro.

Liderul Partidului Adevărului a confirmat public că promisiunea electorală va fi respectată, subliniind că populația trebuie să decidă asupra apartenenței la alianță. În același timp, el a precizat că ieșirea din Uniunea Europeană nu este o opțiune realistă, recunoscând beneficiile statutului de stat membru. De asemenea, potrivit sursei citate, Stevanović susține o repoziționare strategică a Sloveniei, în care deciziile majore să fie luate la nivel național, nu la Bruxelles. Totodată, printre obiectivele sale se numără și retragerea din Organizația Mondială a Sănătății, precum și evitarea implicării în conflicte externe.

Agenda externă a noului președinte al Parlamentului Sloveniei include vizite în Europa, dar și o posibilă deplasare la Moscova, în ideea de a „construi punți” între Est și Vest.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Zoran Stevanović

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Întreruperi de curent în Mioveni: când se oprește energia și ce zone sunt afectate?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole